Acum doi ani, am fost la un botez și am stat la o masă fix pe planşa pe care celebra floretistă Maria Vicol o antrena, acum vreo 30 și ceva de ani, pe viitoarea campioană olimpică Laura Badea-Cârlescu. Nu, evident că planşa nu mai era acolo. Măcar în sala lipită de cea pentru scrimă, acolo unde se făcea gimnastică, se păstrase totuşi specificul sportiv. Acum era ringul de dans al restaurantului în care, când nu erau paranghelii, aveau loc întâlnirile de taină ale greilor unui partid.
În anii ’80, când am ajuns şi eu pe acolo, practicând pentatlon modern (înot, alergare, tir, călărie şi scrimă – da, în România copiii puteau practica o astfel de disciplină) sub îndrumarea maestrului sportului Dumitru Țintea, sala de scrimă din incinta unde se afla Ştrandul Tineretului era mereu plină. La fel şi bazinele de înot şi de sărituri. Peste drum, pe Stadionul Tineretului se antrenau zilnic sute de copii pe pista de atletism, în poligonul de tir şi pe cele trei terenuri de rugby. În toate aceste locuri, cluburile sportive aveau un orar foarte bine pus la punct pentru că altfel sportivii s-ar fi călcat pe picioare.
Tot în acei ani am descoperit rugby-ul, care se practica intens în aceeaşi bază sportivă. Am avut şansa să joc la cea mai titrată echipă de juniori, CSS Locomotiva, sub comanda celebrilor Vasile Constantin – Mao şi Nicolae Manolache. Mi-aduc aminte că la juniori republicani intram în cantonament de vineri, meciurile având loc duminica. Eram cazați în camerele destinate sportivilor, camere aflate în apropierea bazinelor de înot de la Tineretului. Luam masa tot acolo, chiar deasupra sălii de scrimă, unde se afla o cantină tot pentru sportivi. La meciurile din deplasare plecam cu două zile înainte şi stăteam la cele mai bune hoteluri din oraş. Toate lucrurile acestea, la care se adăugau cel puțin patru cantonamente pe an şi două deplasări în străinătate, se întâmplau, rețineți, la nivel de juniori. Mulți dintre cei care au ajuns să uimească lumea devenind multipli campioni olimpici şi mondiali au rămas în sport şi pentru aceste avantaje. Apoi, ca seniori, sportivii aveau o viață în care li se asigura şi o dezvoltare profesională pentru perioada post-performanță. Exista acea scoatere din producție, care ar putea fi asimilată unei sponsorizări din ziua de azi. Doar că „firma“ te ajuta şi să înveți ceva meserie, un bun exemplu fiind al fostului internațional de rugby Vasile Mladin, jucător la Grivița Roşie, care a ajuns ulterior directorul uzinei cu acelaşi nume.
Astăzi, în plin faliment al sportului românesc, aud aceeași discuție prostească: am dat mai mulți bani la federații, am băgat bani în loturile naționale! Totul se concentrează la loturile naționale, în timp ce la nivel de copii şi juniori, adică la nivelul masei din care ar trebui să iasă campioni, e bătaie de joc totală.
În condițiile astea, să-i ai pe Ponor şi Drăgulescu într-o finală olimpică e o mare performanță. Ei sunt genul care chiar iubesc ceea ce fac. Dar prezența lor acolo arată de fapt tragedia prin care trece sportul românesc. Sunt prea mulți ani de când nu au apărut sportivi care să-i înlocuiască pe cei doi.
Şi cum să se întâmple asta când persoane cel puțin îndoielnice au ajuns să se ocupe de performanța sportivă din România? Şi mă gândesc aici la cei care au preferat să-l voteze pe Alin Petrache, şi nu pe Octavian Bellu, pentru funcția de preşedinte al COSR. Ce i-o fi mânat pe ei în luptă?
Între timp, sportul mondial evoluează spre ştiință. În Germania încă se studiază cum e mai corect să fie făcută genuflexiunea. Efectul acestor studii îl vedem în longevitatea sportivilor străini față de cei români. La acestea se adaugă recuperarea obligatorie după fiecare antrenament şi alimentația personalizată. Cea mai mare diferență o vedem chiar la fotbal. Jucători care în România par foarte bine pregătiți nu fac față fizic campionatelor puternice din Europa. Asta pentru că nu au fundamentul unei pregătiri moderne încă de la juniori.
Una peste alta, e ca şi când am pune huse noi la o Dacia 1300 şi am merge cu ea la Campionatul Mondial de Rally. Sau la Olimpiadă. Vopsită-i ca nouă! Dar ce te faci când şi huselor noi li se cojesc siglele la spălat şi se dovedesc a fi de contrabandă?
