Originile denumirii capitalei istorice a Banatului, Caransebeş, se regăsesc în limba cumană.
În ciuda faptului că azi Timişoara este cel mai important oraş al celei mai sudice provincii a vechiului principat al Transilvaniei, Banatul, oraşul Caransebeş poate revendica onoarea de a fi fost cetatea de scaun. În epocă, acest termen nu desemna neaparat cetatea unde se afla tronul voievodului, principelui ori regelui, ci cetatea unde se ţineau scaunele de judecată. Iar Caransebeşul era locul unde aveau loc scaunele de judecată ale celor opt districte româneşti care formau una dintre cele mai puternice organizaţii administrative şi militare ale românilor ardeleni. Şi asta pentru că, în ciuda unor accese de patriotism local, Banatul a fost tot timpul o entitate aparte, care s-a bucurat de o largă autonomie, însă a cărei soartă a fost legată strâns de cea a Transilvaniei, până în momentul în care Timişoara a devenit paşalâc turcesc. România liberă – Ediţia de Transilvania continuă prezentarea celor mai importante cetăţi ale vechiului principat.
Rădăcini romane
Cei mai mulţi dintre istoricii care au studiat evenimentele care au influenţat destinul Caransebeşului spun că această aşezare, care închide strategic culoarul Timiş – Cerna, are rădăcini în preistorie. Caransebeşul de azi a fost locuit şi în timpul perioadei dacice, însă aşezarea a cunoscut o dezvoltare accelerată în timpul Imperiului Roman, datorită apropierii de anticul Tibiscum. Dovezile arheologice arată că actualul oraş Caransebeş şi împrejurimile sale au continuat să fie locuite şi în timpul migraţiilor, când, pe rând, zona a fost stăpânită de goţi, de bizantini, apoi a intrat în componenţa Primului Ţarat Bulgar, a cărui stăpânire se întindea până dincolo de Maramureş, potrivit istoricilor occidentali. De asemenea, în timpul Imperiului Românesc al Asăneştilor, transformat apoi în Imperiul Româno-Bulgar şi, în cele din urmă, în Cel de-al Doilea Ţarat Bulgar, zona Caransebeşului a intrat în componenţa acestui stat. Caransebeşul eraq reşedinţa Banatului de Severin.
Este de remarcat faptul că banat este numele care desemnează o provincie în acest imperiul româno-bulgar, iar Severin vine din cuvânt slav “sever”, care desemnează Nordul. Dovezile lingvistice, arheologice şi puţinele documente scrise i-au îndreptăţit pe istorici să concluzioneze că oraşul Caransebeş, care, probabil, pe atunci se numea doar Sebeş, a cunoscut o nouă înflorire în timpul Imperiului Asăneştilor, când era cetatea de scaun a celei mai nordice provincii a acestui stat feudal. Prima menţiune documentară certă provine din timpul regelui Ladislau Cumanul, care a vizitat fortificaţia în anul 1289. Probabil, în acea epocă, începe şi folosirea toponimului Caransebeş. Cumanii, refugiaţi din calea mongolilor în posesiunile regelui maghiar, deci şi în zona Caransebeşului, au adăugat adjectivul Kara, adică negru, vechiului oraş Sebeş, probabil pentru a-l diferenţia de Sebeşul de lângă Alba Iulia. Acest adjectiv, Kara, semnifica faptul că Sebeşul din Banat era mai mare decât cel din apropiere de Mureş. Întotdeauna, vorbitorii limbilor turcice au folosit culorile pentru a indica ordinul de mărime, iar negrul era mai mare decât albul.
Vizitele împăraţilor
În anul 1318, un document emis de cancelaria regelui Carol Robert de Anjou îl aminteşte pe Petru, comite de Sebeş. În epocă, cetatea Caransebeşului era format dintr-un donjon central, înconjurat de un complex de locuinţe din piatră, apărate în exterior de un zid. În anul 1365, oraşul a primit un oaspete de seamă. Este vorba de împăratul bizantin Ioan al V-lea Paleologul. În anul 1418, un nou împărat a vizitat oraşul. De data aceasta, era vorba de împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg, care a revenit în Caransebeş în repetate rânduri. Oraşul s-a bucurat şi de atenţia ultimului conducător de cruciade, românul Iancu de Hunedoara, care a întărit fortificaţia, atât în calitate de conducător al Banatului şi de voievod al Transilvaniei, dar şi după ce a devenit guvernator al Ungariei.
Printre privilegiile oraşului se număra şi dreptul de a ţine scaun de judecată, pentru cele opt districte militare româneşti din Banat, care i-au furnizat contingente valoroase lui Iancu de Hunedoara, apoi regelui Matia Corvin, dar şi dreptul de a ţine târg. Din Evul Mediu, în Caransebeş, joia a rămas zi de târg. Caransebeşul a pierdut din importanţă, în dauna Timişoarei. Însă, după dezastrul de la Mohacs, din 1526, soldat cu prăbuşirea regatului Ungariei, o serie de teritorii sudice sunt ocupate de Imperiul Otoman, inclusiv Timişoara, care devine centurl unui paşalâc. Partea neocupată a vechiului Banat al Asăneştilor a fost reorganizată sub forma unei mărci de apărare a Transilvaniei, formaţiune cunoscută sub numele de Banatul de Caransebeş – Lugoj.
Această formaţiune este atestată militar în anul 1536. Caransebeşul a primit vizitele unora dintre cei mai importanţi conducători politici şi militari, cum ar fi Ioan Zapolya, ultimul rege al Ungariei, ori vizita lui Mihai Viteazu, primul român care a unit cele trei principate româneşti, care emitea, în anul 1600, o diplomă chiar din Caransebeş. Banatul avea să fie smuls din trupul Transilvaniei după aventura în Polonia a principelui Gheorghe Rakoczi al II-lea, care dorea să fie încoronat drept rege al Republicii Polono-Lituaniene. În anul 1658, noul principe desemnat al Transilvaniei, Acaţiu Barcsay, a cedat Banatul Imperiului Otoman.
Însă Caransebeşul a rămas scurtă vreme sub dominaţie musulmană. În anul 1688, oraşul a fost eliberat de trupele generalului austriac Veterani. Acesta a ordonat italianului Visconti să întărească cetatea. Patru noi bastioane au fost adăugate cetăţii. Însă, în anul 1700, după încheierea Tratatului de la Karlowitz dintre Imperiul austriac şi cel otoman, contele Luigi Marsigli a demolat zidurile cetăţii, pentru ca nu cumva fortificaţia să devină o bază otomană pentru atacarea Transilvaniei. Din anul 1718, întreaga parte sudică a Transilvaniei, inclusiv Banatul, a fost eliberată de austrieci. Vechile tradiţii militare ale românilor bănăţeni au fost înviate de împărăteasa Maria Tereza, care a stabilit, în 1768, la Caransebeş reşedinţa Regimentului 13 grăniceresc. Ter itoriul guvernat militar era format din 96 de comune, care furnizau soldaţii şi cadrele acestui valoros regiment. În cei 104 ani de existenţă, regimentul românilor bănăţeni a dat 25 de generali. Însă regimentul a fost desfiinţat după reorganizarea Imperiului Austriac sub forma Imperiului Austro-Ungar. În epocă, oraşul era deosebit de important, lucru reflectat şi de crearea unui scaun episcopal ortodox în Caransebeş. Primul patriarh al României, Miron Cristea, a fost ierarh al Caransebeşului. De asemenea, în oraşul care azi numără cu puţin peste 20.000 de locuitori, a foost creat unul dintre primele aeroporturi din România.
Soartă amară
Caransebeşul şi-a pierdut mult din importanţa pe care o avea în Evul Mediu. Mai întâi, oraşul a pierdut, în favoarea Timişoarei, statutul de capitală a Banatului, iar apoi, în perioada comunistă, Reşiţa, capitala judeţului Caraş-Severin, a concentrat cele mai importante investiţii ale judeţului, astfel încât Caransebeşul a rămas doar cu gloria de odinioară. Însă cinstea, hărnicia şi perseverenţa locuitorilor săi pot să funizeze bazele unei renaşteri a oraşului, aşa cum s-a întâmplat după deceniile de ocupaţie turcească.
