Executivul de la Bucureşti aşteaptă rezultatul referendumului din Marea Britanie, potrivit purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, care a declarat miercuri că există "o îngrijorare" şi că Ministerul Afacerilor Externe urmăreşte cu atenţie situaţia. "Guvernul României aşteaptă în acest moment rezultatul referendumului. Sigur că există o îngrijorare şi Ministerul de Externe priveşte cu atenţie acest referendum. În momentul în care vom avea un rezultat, vom avea şi o poziţie oficială pe tema referendumului din Marea Britanie", a afirmat Iolu, la Palatul Victoria.
Un Brexit va conduce la o încetinire a creşterii economice în Marea Britanie sau, cel mai probabil, la o recesiune, care va avea reverberaţii în UE, este de părere şi Lucian Croitoru, consilierul Guvernatorului BNR. El crede că, dacă nu va fi Brexit, atunci, dimpotrivă, pieţele, care au căzut în ultima perioadă pe fond emoţional, îşi vor reveni.
Un efect larg anticipat al unui eventual Brexit este deprecierea lirei, consideră consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, precizând că această cădere a monedei britanice ar putea determina, printre altele, majorarea cererii agregate şi creşterea inflaţiei în Regatul Unit.
Dacă Regatul Marii Britanii va ieşi din UE, atunci investitorii îşi vor pierde încrederea în această ţară.
Banca Naţională a României va interveni pentru a preveni o depreciere prea mare a leului în cazul unui Brexit, potrivit unei analize Erste Bank. Şi băncile centrale din Croația şi Serbia vor avea intervenţii similare, în timp ce instituțiile corespondente din Polonia şi Ungaria vor permite o volatilitate uşor mai crescută. Analiştii economici susţin că cel mai mare risc al Brexitului pentru România, cel puţin pe următorii cinci ani, îl reprezintă fondurile europene. Dacă britanicii aleg să rămână membrii UE, leul ar putea să recupereze o parte din pierderile recente”, se arată în analiza publicată ieri de Erste.
Britanicii se vor pronunţa joi, într-un referendum, cu privire la oportunitatea părăsirii Uniunii Europene de către Marea Britanie, una dintre cele mai importante decizii ale ţării în ultimele decenii.