11.1 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialCum arătau pe vremuri jucăriile copiilor de țărani

Cum arătau pe vremuri jucăriile copiilor de țărani

Pe 29 mai, în ajunul sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, Muzeul Național al Țăra­­­nului Român le pregătește un dar celor mici. Pentru prima dată, în expunerea permanentă a unui muzeu din România, copiii se vor bucura de o sală doar a lor, cu jucării din lut făcute în satul tradițional.

În satul tradițional, în cadrul economiei naturale, în care predomina munca manuală, țăranul își agonisea singur hrana, uneltele, țesăturile pentru haine și casă.

Nu erau însă uitați nici copiii. Pentru amuzamentul și jocurile acestora se făceau jucării care îi bucurau și îi familiarizau cu lumea adulților, le dezvoltau manualitatea și imaginația dar, mai ales, reglau starea afectivă a copilului care rămânea acasă în grija unui frate mai mare sau a bătrânilor, atât timp cât părinții erau plecați „la câmp“ sau la alte munci.

Copilul căpăta prin joc experiențe noi, își dezvolta spiritul de observație, atenția și imaginația. Jucăria îl amuza dar, în aceeași măsură, îl bucura și îl educa, dezvoltându-i inițiativa.

Alcătuind o adevărată lume în miniatură, care a încântat copilăria multor generații, jucăriile din lut au fost, atât în satul tradițional, cât și în timpurile apropiate nouă, bucuria copiilor. Ele au o istorie veche de mii de ani.

Colecția de jucării din lut a Muzeului Național al Țăranului Român numără peste 2.000 de exemplare, din 21 de centre producătoare de jucării din lut, din sec. al XIX-lea până în contemporaneitate.

Alături de instrumente muzicale „primitive“, ca ulciorașele-fluierice, vor fi prezentate fluiere zoomorfe și antropomorfe, miniaturi avimorfe și zoomorfe și miniaturi după vasele de uz gospodăresc (oale, căni, ulcioare, găleți, coșulețe, farfurioare).

Cele mai citite

Prinţul Paul al României, condamnat în dosarul “Ferma Băneasa” la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, a fost depistat în Malta

Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că Prințul Paul al României, condamnat la trei ani și patru luni de închisoare cu executare în dosarul...

Oțelul, victorie la limită împotriva lui FC Hermannstadt

Oţelul Galaţi s-a impus în fața celor de la FC Hermannstadt cu scorul de 1-0, pe teren propriu, în etapa a șaptea a play-out-ului...

Prinţul Paul al României, condamnat în dosarul “Ferma Băneasa” la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, a fost depistat în Malta

Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că Prințul Paul al României, condamnat la trei ani și patru luni de închisoare cu executare în dosarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă