15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialCum luptă statul cu cinematografele private: fără pop-corn și sucuri în sală

Cum luptă statul cu cinematografele private: fără pop-corn și sucuri în sală

Municipiul Constanța are trei multiplexuri, care îm­preu­nă au aproape 20 de săli de cinematograf. În acest context, Consiliul Județean Constanța, prin Direcția Jude­țeană a Distribuției și Exploa­tării Filmelor Constanța, inves­tește într-un centru multi­funcțional educativ pentru tineret.

Este limbajul de lemn în spatele căruia se ascunde faptul că fostul cinematograf Republica va fi reabilitat și că în acel loc vor fi construite și câteva spații destinate tinerilor care vor să își petreacă timpul liber, dar și o cafenea. Construcția este finanțată din fonduri europene, iar investiția totală se ridică la circa trei milioane de euro.

Sală mare. Prea mare

Potrivit directorului Direcției Județene a Distribuției și Exploatării Filmelor Constanța, Dan Cojocaru, centrul acesta va avea, evident, și o sală de cinematograf. O sală mare. Poate prea mare. Sunt 760 de locuri și este greu de crezut că acestea vor fi ocupate în majoritatea timpului. Multiplexurile au săli sensibil mai mici, dar nici ele nu sunt pline decât rareori.

Dan Cojocaru spune că nu se va lupta cu multiplexurile. ”Nu mă lupt. Ei sunt cu zona lor bine gândită, au altă strategie de marketing, noi vrem să existăm pe o piață culturală, să ne adresăm celor ce iubesc filmul, în primul rând, și nu nachos-ul. Nu veți găsi la acest cinematograf spațiu în care să vă puneți băutura într-o parte și pop-corn-ul în altă parte. Le consumăm afară. Dacă mergem la film, haideți să vedem filmul, nu să ne pătăm hainele cu mâncare”, spune Dan Cojocaru.

Premiere și alee a stelelor

Acesta a afirmat că cinematograful va difuza și filme de box-office, dar și filme de artă. Evident, inclusiv filme românești. ”Încercăm să sprijinim filmul și cultura românească. Vreau să aduc premierele la Constanța. Cinematograful Republica a fost cinematograf de premiere, al doilea din țară”, a precizat Dan Cojocaru, directorul ­DJDEF.

O altă idee este ca în fața cinematografului să existe o alee a stelelor, ca pe celebrul Sunset Boulevard din Los Angeles. Au existat discuții de principiu cu Primăria Constanța, nimic oficial însă. Cu toate acestea, Dan Cojocaru crede că proiectul va fi dus la îndeplinire.

Construcția ar trebui să fie finalizată în aceste zile. Urmează să sosească dotările. Se vor face achiziții publice pentru cele necesare. ”Mi s-a spus că deschiderea centrului ar trebui să fie în decembrie. Dacă nu, cel mai târziu la începutul lunii ianuarie.” 

In memoriam Jean Constantin

Centrul s-a numit inițial Republica, după vechea denumire a cinematografului. După începerea lucrărilor, celebrul actor constănțean Jean Constantin a trecut în neființă. Atunci a apărut ideea ca noul centru să îi poarte numele. După o lungă serie de amânări și poticneli, consilierii județeni au votat, în această săptămână, ca centrul să poarte numele lui Jean Constantin.

Cele mai citite

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Verzii se mobilizează la Bruxelles cu mesajul ”Alege curajul”

Bruxelles, 3 mai 2024 - Verzii Europeni s-au adunat astăzi pentru mitingul lor electoral sub sloganul "Alege Curajul". Candidații principali Terry Reintke și Bas...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...
Ultima oră
Pe aceeași temă