31 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSpecialCum va fi vremea în weekend. Soarele apare timid, dar va fi...

Cum va fi vremea în weekend. Soarele apare timid, dar va fi mai frig decât în mod obișnuit

Temeperaturile sunt vor fi în ușoară creștere la acest sfârșit de săptămână, dar vremea va fi totuși mai rece decât media acestei perioade a anului.

Conform prognozei ANM, cele mai mici temperaturi se așteaptă în vestul, sud-vestul, nordul şi centrul ţării,

Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 20 de grade, iar cele minime, în general, între 2 şi 12 grade. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi va ploua, ziua, local, în regiunile nord-vestice, sud-vestice şi numai izolat în rest, iar seara şi noaptea, pe arii extinse în jumătatea de sud-est a ţării.

În special în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei se vor acumula cantităţi de apă care local vor depăşi 20 l/mp şi izolat 35…40 l/mp. În zona de munte, temporar, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi izolat este posibil să se formeze polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, iar în a doua parte a intervalului şi în regiunile sud-estice, unde la rafală se vor depăşi 50…55 km/h.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Fără “România liberă,” n-ar fi putut exista integrarea europeană

Îngerul meu păzitor, Petre Mihai Băcanu, se apropie de cota 80. Ca om zămislit și retras la munte, a lansat sâmbătă, la Bookfest, cartea...

Naționala de fotbal feminin a României a învins Bulgaria și este liderul grupei în preliminariile Campionatului European

Echipa națională de fotbal feminin a României a învins la București echipa Bulgariei, cu 1-0, în preliminariile Campionatului European de Fotbal Feminin din 2025. Unicul...

Atentat la Ambasada Israelului din București. Un cetățean străin ar fi încercat să incendieze clădirea. Autorul atacului este arestat dar refuză să facă declarații

Un cetățean străin ar fi încercat să incendieze Ambasada Israelului din București. UPDATE 13.10 Autorul atacului de la sediul Ambasadei Israelului este un bărbat...
Ultima oră
Pe aceeași temă