21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialDan Grigore și Misha Katz, pe scena Ateneului

Dan Grigore și Misha Katz, pe scena Ateneului

Pentru melomanii bucureșteni, Moș Nicolae vine cu un cadou special. În această seară, de la ora 19.00, la Ateneu, va avea loc un concert de excepție susținut de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, sub conducerea faimosului dirijor rus Misha Katz. Solist va fi pianistul Dan Grigore. În programul de azi puteți asculta Franz Schubert (Uvertura „Rosamunde“), Robert Schumann (Concertul în la minor pentru pian și orchestră, op 54) și Ludwig van Beethoven („Eroica“).

Misha Katz s-a născut în Rusia, la Rostov pe Don, într-o familie de muzicieni, tatăl său, Leonid Katz, fiind un remarcabil dirijor. A început să studieze violoncelul la vârsta de cinci ani,  iar la Conservatorul Ceaikovski de la Moscova a studiat cu celebrul Mstislav Rostropovici. Sub îndrumarea tatălui său a început să studieze dirijatul de orchestră, în 1976 a obţinut Marele Premiu al URSS şi în 1979 a susţinut doctoratul la acelaşi Conservator Ceaikovski din Moscova. În 1982 a urmat cursuri de dirijat cu maestrul Leonard Bernstein şi în 1985, după stabilirea sa în Franţa, a fondat formaţia „Trio Şostakovici“.  

În 1996 a fost numit dirijor permanent al Orchestrei Naţionale de la Minsk, în 1998 dirijor principal invitat al Orchestrei Naţionale a Ucrainei şi începând din 1998 este dirijor permanent al orchestrei de cameră „Solistes de Russie“. Din 2008 este dirijor principal invitat al orchestrei “Slovak Sinfonietta“.  Sub

înaltul patronaj al  preşedinţiei franceze, Misha Katz a fost numit director artistic la Festivalul internaţional Solomon Mikhoels (2003) şi apoi director artistic la Festival International de la Paix. Printre distincţiile ce i-au fost conferite se numără Médaille d’ Or du Mérit et Dévoument Francais (2008), Médaille des Cinq Continents de l’ UNESCO şi Médaille d’Or de la Ligue Universel du Bien Public (2013). 

În 2013 a fost şi cofondator al proiectului „Culture sans frontieres“ patronat de UNESCO.

Aşezat de critica internaţională în rândul marilor pianişti ai lumii, Dan Grigore este unul dintre cei mai mari muzicieni români. Pianist, profesor universitar, eseist, om de radio şi televiziune, el este un reper de necontestat în spaţiul cultural din ultima jumătate de veac.

A concertat cu mari nume ale baghetei, în prestigioase săli de concerte din întreaga lume. Ilustru creator de şcoală, a format şi îndrumat pianişti cu o solidă carieră internaţională. Arta sa i-a adus prietenia şi admiraţia numelor de frunte ale culturii – muzicieni, actori, poeţi, scriitori, cineaşti, filozofi – împreună cu care a realizat evenimente de neuitat.

Este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi, a primit prima distincţie oficială din cariera sa din partea Guvernului Francez în 1999 – „Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor“ – şi a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie a Statului Român: Marea Cruce a Ordinului „Steaua României“. Cu ocazia recentei sale aniversări a fost investit de către Majestatea Sa Regele Mihai, cu titlul de „Pianist al Casei Regale“ şi i s-a conferit decoraţia regală „Nihil Sine Deo“.   

Cele mai citite

Ciucă știe calitățile pe care le așteaptă românii de la viitorul președinte

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, apare într-un clip video în care anunță ce calități ar trebui să aibă un candidat la funcția...

reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă...

Pericol de inundații în județele Neamț și Iași! Hidrologii au instituit codul portocaliu

Hidrologii au instituit un cod portocaliu de inundaţii, valabil până la ora 23:00 pe râuri mici din judeţele Neamţ şi Iaşi. Potrivit Institutului Naţional de...
Ultima oră
Pe aceeași temă