19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialDe ce nu suntem de acord?

De ce nu suntem de acord?

S-a ajuns, în numeroase medii, să fie contrapuse două seturi valorice: cel care susţine prioritatea justiţiei şi a statului de drept şi cel care susţine prioritatea calităţii mediului şi ecologia.

Societatea românească e scindată. Nu-i o noutate. Nu-i nici măcar rău; dimpotrivă, e normal să fie ast­fel. Problema este doar că, uneori, scindarea dă naş­tere unor veritabile falii care fac comunicarea im­po­sibilă. Iar asta se întâmplă cu asupra de mă­su­ră şi în lu­mea mai mică a intelectualilor (în sensul cel mai larg al cuvântului), fie că ei sunt publici ori nu. An­u­mite reacţii la recenta scrisoare a celor peste 500 de jur­nalişti au demonstrat existenţa acestor falii, asta pentru a aminti numai de ultimele evenimente.

Dar, de fapt, de ce nu cad oamenii de acord între ei? Cel mai simplu şi mai vulgar – chiar dacă uneori, vai, adevărat – e să spunem că dezacordurile noas­tre au drept origine fie prostia, fie păcatele morale ale adversarului, fie ambele. E cea mai veche teorie despre originea dezacordurilor, dar care a căpătat o nouă viaţă odată cu totalitarismele secolului XX. Şi a continuat să persiste în societatea noastră, unde i-a fost insuflată o nouă viaţă: aceasta este originea in­sultelor din presă, mai ales din televiziuni – trebuie să i se creeze publicului convingerea că „ceilalţi“ sunt ori decerebraţi, ori vânduţi, eventual ambele. Iar da­că sunt zugrăviţi şi ca nişte suboameni e încă şi mai bine: doar nu se aşteaptă nimeni ca suboamenii să aibă opinii rezonabile!

Citeşte continuarea articolului în Revista 22.

Cele mai citite

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...
Ultima oră
Pe aceeași temă