Deși au trecut mai bine de patru zile de la tentativa de lovitură de stat împotriva președintelui Erdogan, autoritățile din Turcia încă nu au reluat alimentarea cu electricitate a bazei de la Incirlik.
Baza aeriană de la Incirlik, din sudul Turciei, este utilizată în comun de Forțele Aeriene ale Turciei și ale SUA, iar americanii lansează de aici raiduri asupra pozițiilor ISIS din Siria.
Pentagonul trebuie să elaboreze o "planificare prudentă" în cazul în care ar urma să relocheze operațiunile anti – ISIS în afara bazei de la Incirlik, anunță marți CNN. citând surse militare americane.
Alimentarea bazei de la Incirlik cu energie electrică din rețeaua comercială a Turciei a fost întreruptă vineri, imediat după puciul împotriva lui Erdogan. Comandantul turc al bazei a fost arestat, fiind acuzat că a participat la complot. Oficiali de la Ankara susțin că de la Incirlik au decolat avioane F-16 ale Turciei precum și elicoptere care au atacat reședințele lui Erdogan.
Mai mult, surse neoficiale turce afirmă că un avion cisternă de fabricație americană, model KC-135, decolat de la Incirlik, a realimentat în aer avioanele F-16 rebele, facilitându-le astfel misiunile. La Incirlik au avioane KC-135 atât turcii cât și americanii, iar aceștia din urmă au reacționat imediat, susținând că avionul cisternă incriminat nu a fost al lor.
După întreruperea furnizării de electricitate din rețeaua publică, americanii alimentează baza de la Incirlik cu ajutorul generatoarelor, al căror carburant este adus pe cale terestră, ceea ce face ca misiunile de la Incirlik să devină foarte costisitoare.
De aici decolează în mod normal avioane de luptă, avioane de supraveghere și drone. Utilizarea bazei de la Incirlik împotriva ISIS a început în aprilie 2015, după ce Turcia a acordat Statelor Unite, cu mare greutate, dreptul de a o utiliza pentru asemenea misiuni.
Dacă alimentarea cu energie electrică nu va fi reluată, SUA își pun problema să mute o parte a personalului și a echipentelor de la Incirlik în alte locații, inclusiv în afara Turciei. Locații posibile ar putea fi în Italia sau în Irak.