18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialDeputaţii din Comisiile de buget, finanţe şi muncă reiau discuţiile pe salariile...

Deputaţii din Comisiile de buget, finanţe şi muncă reiau discuţiile pe salariile din sănătate şi educaţie. După ce au aprobat solicitările SANITAS au constatat că impactul bugetar e prea mare

Deputaţii din Comisiile de buget, finanţe şi de muncă reiau marţi discuţiile pe Ordonanţa 20/2016, pentru a da un raport, după ce în anexe au apărut ”diferenţe”, scrie Agerpres.

Preşedintele Comisiei de muncă de la Camera Deputaţilor, Adrian Solomon, a declarat, luni, că prin amendamentele adoptate salariile din Educaţie şi Sănătate vor creşte, în medie, cu 15%.

‘Ne-am pronunţat doar pe anumite amendamente. Când am ajuns la anexe au apărut nişte diferenţe între ceea ce se susţinea de către o parte şi alta. Până mâine dimineaţă (marţi – n.r.) trebuie să ne lămurim şi noi, să vedem care sunt cu adevărat grilele cele mai corecte, care asigură acea creştere medie pentru sănătate şi pentru educaţie de 15% în medie. Asta înseamnă că la unii din sistem vor creşte salariile mai mult, la alţii mai puţin, dar, per total, mai mult de 15% acest buget nu poate în acest moment să susţină. Specialiştii noştri vor analiza aceste grile cu cei de la Ministerul Muncii şi Ministerul de Finanţe (…) pentru a face o lege care să se aplice. Nu trebuie să minţim lumea’, a spus Solomon la finalul şedinţei Comisiilor reunite de muncă şi buget de la Camera Deputaţilor.

Potrivit acestuia, în urma dezbaterilor s-a observat că impactul, atât pentru Educaţie cât şi pentru Sănătate, ar fi în jur de 300 milioane de euro. Solomon a menţionat că deputaţii din cele două comisii au adoptat amendamente care prevăd creşteri salariale, în medie, de 15% pentru personalul din Educaţie şi Sănătate. 

De asemenea, Comisia juridică urmează să se pronunţe înainte ca proiectul de lege să ajungă în plen.

Între timp, greva din spitale continuă. Citeşte detaliile aici.

Cele mai citite

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...

Joe Biden, discuție telefonică cu Benjamin Netanyahu

Preşedintele american Joe Biden a discutat duminică la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, prilej cu care şi-a reafirmat angajamentul ferm faţă de securitatea...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă