20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialDeputatul Victor Roman, în incompatibilitate. ANI cere revocarea sa din funcție

Deputatul Victor Roman, în incompatibilitate. ANI cere revocarea sa din funcție

Agenția Națională de Integritate (ANI) solicită Camerei Deputaților să îl revoce din funcție pe deputatul Victor Roman și să constate intedicția exercitării unei funcții sau demnități publice pe o perioadă de trei ani, pentru încălcarea regimului juridic al incompatibilităților.

Potrivit unui comunicat de presă remis redacției, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în 7 iunie, recursul ANI „cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de Victor Roman, menţinând ca legal şi temeinic raportul de evaluare emis de ANI cu privire la starea de incompatibilitate a acestuia".

Potrivit sursei citate, în perioada 20 septembrie 2012 – 21 mai 2013, Victor Roman a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât a deținut atât funcția de deputat, cât şi funcţia de administrator – preşedinte al Consiliului de Administraţie la SC Agroservice Adjud SA, încălcând astfel dispoziţiile art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/ 2003, coroborate cu dispoziţiile art. 49, lit. a) şi b) din Legea nr. 96/ 2006 şi dispoziţiile art. 198, alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor – Hotărârea nr. 8/1994. 

Cele mai citite

Motivul incredibil pentru care Kristi Noem, om politic din SUA, și-a ucis câinele

Kristi Noem a spus că a relatat întâmplarea pentru a demonstra că este dispusă să facă lucruri care sunt „dificile şi urâte” atât în...

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...

Europarlamentarul Ramona Strugariu va candida la funcția de primar în Cluj-Napoca

Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedinte REPER, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, conform agerpres.ro. "Am intrat în politică tocmai ca să...
Ultima oră
Pe aceeași temă