13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialCaracatiţa CORUPŢIEI de la Direcţia de Permise Bucureşti, destructurată

Caracatiţa CORUPŢIEI de la Direcţia de Permise Bucureşti, destructurată

17 percheziţii au loc, marţi dimineaţa, în Capitală, într-un dosar în care sunt vizate 87 de persoane, suspectate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență, în cadrul unei anchete ce vizează obținerea frauduloasă de permise de conducere.

Din primele informații rezultă că ar fi vorba despre 10 polițiști examinatori de la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), 30 de instructori, 40 elevi cursanți, restul fiind intermediari.

Aceștia vor fi audiați marți la sediul Parchetului Capitalei, unii fiind aduși cu mandat.

La acțiune participă ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție, cu sprijinul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Serviciului Român de Informații și Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă