15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportFormula 1FOTO+VIDEO. Cine este baronul sindical Liviu Luca. Legăturile cu serviciile secrete: cuscrul...

FOTO+VIDEO. Cine este baronul sindical Liviu Luca. Legăturile cu serviciile secrete: cuscrul la SRI, ginerele la DIPI

Liviu Luca, liderul sindicatului FSLI Petrom ( cu societatea PetromService), constituit din angajații fostei societăți naționale PETROM SA, cu filiale în toată țara (inclusiv prin rețeaua de benzinării), este unul dintre cei mai bogați sindicaliști din România. A fost și prim-vicepreședintele CNSRL Frăția care a moştenit în ’90 un patrimoniu fabulous de la statul român. 

Luca și-a clădit însă averea în principal prin căpușarea PETROM cu ajutorul PetromService (devenită ulterior PSV Company), firmă specializată în servicii din industria petrolului. Printre multe proprietăți, baronul sindical deţine un domeniu imens în Păulești – Prahova.

Luca este considerat cel mai influent sindicalist român, mai ales prin relațiile sale în serviciile secrete. De altfel, s-a încuscrit cu un fost ofiţer de Securitate, colonelul Gheorghe Dumitrache, devenit după revoluţie adjunctul şefului SRI Prahova. În 2006, fiica sindicalistului s-a căsătorit cu fiul ofiţerului, la nuntă participând invitaţi celebri, printre care şi procurorul Gheorghe Muscalu, fost şef al DIICOT şi actual membru al CSM.

 

Între timp, colonelul Dumitrache a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie, în dosarul fostului general SRI Ovidiu Soare. Ginerele lui Luca, Silviu Dumitrache, lucrează şi el în domeniu, fiind în prezent şef la contrainformaţii în cadrul DGIPI, serviciul secret al Ministerului de Interne.

Vineri, instanța Curții de Apel București a fost generoasă cu Luca pentru că i-a redus prejudiciul de la 83,4 la 36 de milioane de euro, dar i-a păstrat condamnarea la 6 ani cu executare, dată de Tribunalul București.

Fostul baron sindical mai are o condamnare la activ, de trei ani cu executare, dar sentinţa dată de Judecătoria Sectorului 1 nu este definitivă. De asemenea, mai are un dosar în lucru la DIICOT Prahova, pentru delapidarea a peste 15 milioane de lei de la PetromService.

Citește și: Devalizarea Petromservice: Ce conține dosarul în care Luca și Vântu au fost condamnați la ani grei de închisoare

 

 

 

Cele mai citite

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă