16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE. Prințul Paul, EXECUTAT SILIT pentru o datorie FABULOASĂ

UPDATE. Prințul Paul, EXECUTAT SILIT pentru o datorie FABULOASĂ

UPDATE 16:54  Avocatul prințul Paul: Clientul meu are o datorie de 4,7 milioane lire sterline. Vrea să o plătească CASH

***

Un executor judecătoresc a intrat, joi, cu spijinul jandarmilor, în locuinţa din sectorul 2 a prinţului Paul de România și a prințesei Lia, condamnați de o instanță britanică să îi remită o datorie de 1,8 milioane de lire sterline unui cetățean britanic. Executorul a mers la locuința prințului Paul pentru a evalua bunurile astfel încât să se stabilească dacă acestea pot fi valorificate ca să poată fi recuperat prejudiciul, anunţă Mediafax.

Executarea silită se face în baza unei decizii definitive pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în 16 iunie 2015. Decizia a fost luată în urma acțiunii în instanță a lui Marco Houston, editorul publicației Royalty Magazin , care a susținut că i-a împrumutat pe prinţul Paul şi prinţesa Lia cu suma de 1,8 milioane de lire, pe care aceştia nu au mai înapoiat-o.

Prințul Paul a susținut, într-un comunicat transmis prin biroul său de presă, că nu are cunoștință despre procesul de la Londra, unde nu ar fi fost citat. El a mai afirmat că Marco Houston este cel care îi datorează suma de 2.018.568 de lire sterline, în baza unui contract de împrumut autentificat de notarul public John Bower din Londra, în data de 8 octombrie 2007 și garantat cu o ipotecă instituită asupra unui imobil al lui Houston din Londra.

Prințul Paul și prințesa Lia au calitate de suspecți în dosarul privind retrocedările ilegale, în care sunt urmăriți penal și Ilie Sârbu și Viorel Hrebenciuc. Prejudiciul este de peste 300 de milioane de euro. Paul-Philippe de Hohenzollern, cunoscut și ca Paul Lambrino sau chiar Prințul Paul al României (n. 13 august 1948, Paris) este fiul lui Mircea Grigore Carol Lambrino (cunoscut drept Mircea Grigore Carol de Hohenzollern, 1920–2006), fiul prințului Carol al României.

 

 

 

 

Cele mai citite

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă