14.5 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialDin octombrie, românii vor plăti mai mult pentu gaze, electricitate și carburanți....

Din octombrie, românii vor plăti mai mult pentu gaze, electricitate și carburanți. Cu cât s-au scumpit facturile

Gazele s-au scumpit cu 20%, începând din 1 octombrie. Astfel, factura va fi mai mare cu aproximativ 4 lei la o gospodărie medie. De asemenea, și tarifele la electricitate au urcat cu 0,030 lei/MWh, iar la carburanţi preţul a crescut din cauza majorării accizelor, lansând în cascada scumpirilor produse cu cele mai mari ponderi în inflaţie, potrivit Mediafax.

Scumpirea gazelor şi a energiei electrice a fost anunţată săptămâna trecută de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), iar scumpirea carburanţilor era aşteptată încă din 30 august, când Guvernul a adoptat o ordonanţă care prevede majorarea accizelor în două etape, la 15 septembrie şi la 1 octombrie. În prima etapă, preţul carburanţilor – motorină şi benzină – a trecut pragul de 5 lei/litru, de la 4,1-4,3 lei/litru în perioada anterioară.

Şi gazul petrolier lichefiat (GPL), utilizat cel mai mult de taximetre, a urcat de la 2,2 la 2,7 lei/litru, iar unele companii de taxi din Bucureşti, care percepeau tarife de 1,39 lei/kilometru, şi-au anunţat recent intenţia de a mări aceste tarife la 1,65-1,69 lei/kilometru, din 1 octombrie.

Ca urmare a scumpirii combustibililor, sunt de aşteptat şi scumpiri la produsele la care aceştia au ponderi mari în costul de producţie/transport. Alimentele, în general, au ponderi mari în costuri cu transportul, iar la pâine se adaugă şi influenţa gazelor utilizate în cuptoare.

Produsele din grupa energetică (gaze, curent, termoficare) însumează 10% din ponderea coşului de produse şi servicii pe care se calculează inflaţia, iar pâinea are o pondere de 5%. În primele opt luni din 2017, aceste produse s-au scumpit cel mai mult, cu peste 4%, urcând media naţională – inflaţia – la 0,5%. Analiştii avertizează că inflaţia ar putea depăşi cota de 3% încă din primul trimestru al anului viitor, având în vedere influenţa de tip „cascadă” a preţurilor la energie şi carburanţi în evoluţia preţurilor la celelalte preţuri din coşul de consum al populaţiei.

Cele mai citite

Zero dezbateri despre viitorul UE

În România, parcă nici nu s-ar organiza alegeri europarlamentare. Nicio temă majoră despre viitorul Uniunii Europene nu este urcată pe portativul de campanie electorală....

Reuniunea partidelor de extremă dreapta de la Madrid: 9 iunie o zi de eliberare și de speranță

Javier Milei, Giorgia Meloni și Marine Le Pen au participat duminica trecută la reuniunea liderilor de extremă dreapta din europa care a avut loc...

Alina Gorghiu salută că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, din dosarul privind accidentul din localitatea 2 Mai, va fi transferată

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a salutat faptul că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul privind accidentul din localitatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă