11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialDirectoarea Agenției de Protecție a Mediului Alba, trimisă în judecată pentru luare...

Directoarea Agenției de Protecție a Mediului Alba, trimisă în judecată pentru luare de mită

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, în cazul directoarei executive a Agenției de Protecție a Mediului Alba, Mihaiela Nicoleta Dehelean, pentru luare de mită și instigare la abuz în serviciu, informează un comunicat al DNA.

”În perioada 2011-2014, în contextul obținerii autorizaţiei integrate de mediu, inculpatul Iordache Gheorghe, în calitate de director general al SC Cupru Min SA, a dat inculpatei Dehelean Mih Mihaiela-Nicoleta, în scopul îndeplinirii îndatoririle de serviciu legate de procedura respectivă, 200 de pungi ce conțineau produse alimentare în valoare de 5.102 lei”, se arată în comunicatul citat.

Procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate și pentru directorul general al SC Cupru Min SA, pentru abuz în serviciu și dare de mită, precum și pentru administratorul unei societăți comerciale, Ioan Nicolae Sergiu Mihuț, întrucât este acuzat de complicitate la abuz în serviciu.

Potrivit achetatorilor, Mihaiela-Nicoleta Dehelean l-a determinat pe inculpatul Iordache Gheorghe să îşi îndeplinească defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul a încheia un contract de prestări-servicii, ce avea ca obiect întocmirea unui raport de amplasament, cu firma reprezentată de Mihuţ Sergiu Ioan Nicolae.

În timpul procedurii de autorizare, după semnarea contractului, pentru funcţionarea SC Cupru Min SA nu mai trebuia emisă o autorizaţie integrată de mediu ci doar o autorizaţie simplă, se explică în comunicatul remis de DNA.

În aceste condiții, raportul de amplasament, a cărui întocmire fusese contractată cu firma inculpatului Mihuţ Sergiu Ioan Nicolae, nu mai era necesar şi, ca urmare, plata preţului inițial de 25.000 euro, devenea discutabilă sub aspectul angrenării răspunderii civile contractuale.

”Remedierea acestei situaţii s-a făcut însă prin încheierea unui act adițional pentru o sumă de 7.500 de euro (considerată avans în contractul iniţial), contractându-se realizarea unei documentații, care era deja întocmită de către o angajată a SC Cupru Min SA, deoarece, la acel moment, legislația în vigoare nu mai prevedea obligativitatea efectuării acesteia de către evaluatori de mediu autorizați”, arată anchetatorii.

SC Cupru Min SA a efectuat, în data de 20 decembrie 2013  plata în cuantum de 41.669,58 lei (echivalentul a 7500 euro plus TVA aferentă) către societatea deținută de Mihuț Sergiu Ioan Nicolae, lucru ce a păgubit patrimoniul SC Cupru Min SA și a consituit folos pentru societatea co-contractantă.

”În cauză a fost dispusă instituirea sechestrului asigurator, până la concurenţa sumei de 7.500 Euro, asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor”, precizează sursa citată.

De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra sumei de 6.500 lei ridicate cu ocazia percheziţiei autorizate şi efectuate la domiciliul inculpatei Dehelean Mih Mihaiela-Nicoleta.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Alba, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

 

 

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă