15.8 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialDirectorul ANSVSA a demisionat

Directorul ANSVSA a demisionat

Vladimir Mănăstireanu a demisionat de la conducerea Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA), informează Mediafax.

Decizia de eliberare din funcţie, la cerere, a fost semnată vineri de premier.

Vladimir Mănăstireanu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor, a fost avansat de premierul Ponta în postul de preşedinte al instituţiei în iunie anul trecut, postul de preşedinte fiind vacant după ce Mihai Ţurcanu demisionase în primăvară, în urma scandalului laptelui infestat.

Cele mai citite

Continuă pasa neagră a Rapidului! Giuleștenii, învinși pe teren propriu de Universitatea Craiova

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-1 în fața Rapidului, în Giulești, grație golului macat la ultima fază de Alexandru Crețu. Universitatea a deschis...
Ultima oră
Pe aceeași temă