11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialDirectorul de producție de la Hexi Pharma, pus sub acuzare, în dosarul...

Directorul de producție de la Hexi Pharma, pus sub acuzare, în dosarul dezinfectanților diluați

Directorul de producție de la firma Hexi Pharma, Mihai Leva, a fost pus sub urmărire penală, sâmbătă, de procurorii Parchetului General în dosarul dezinfectanţilor diluaţi din spitale. El este acuzat de complicitate la participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, potrivit Agerpres

Mihail Leva va fi cercetat sub control judiciar. 

În acelaşi dosar, Flori Dinu, director general al Hexi Pharma, va fi dusă sâmbătă la Judecătoria Sectorului 5 cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Ea a fost reţinută vineri noapte, fiind acuzată de săvârşirea a 99 de infracţiuni de înşelăciune în formă continuată şi 29 de infracţiuni de înşelăciune în formă simplă, precum şi infracţiunea de participaţie improprie de zădărnicirea combaterii bolilor. 

Procurorii susţin că Hexi Pharma a încheiat contracte, în perioada 2014 – 2016, de vânzare de produse biocide cu 152 de unităţi medicale, iar valoarea acestora este de aproximativ 51 milioane lei. 

Citește și: Scandalul HEXI PHARMA. Directoarea Flori Dinu, reţinută de procurorii Parchetului General. Este acuzată de 129 de infracţiuni

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă