15 C
București
duminică, 17 martie 2024
AcasăLifestyleFoodCine este Paul Lambrino şi cum s-a transformat din nepot nelegitim în...

Cine este Paul Lambrino şi cum s-a transformat din nepot nelegitim în moştenitor renegat de Casa Regală

Paul-Philippe de Hohenzollern, cunoscut și ca Paul Lambrino sau Prințul Paul al României, este fiul lui Mircea Grigore Carol Lambrino, fiul prințului Carol al II-lea al României, din prima sa căsătorie, anulată de regele Ferdinand, cu Zizi Lambrino.

De la copilul “fiului nelegitim” la nepotul moştenitor al regelui Carol al II-lea

În urma a două procese de paternitate în Portugalia și Franța, câștigate de tatăl său, numele legal recunoscut în Uniunea Europeană al lui Paul este Paul Philippe, Prinț de Hohenzollern, Prinț al României. Mama lui Paul este Helene Nagavitzine, prima soție a lui Mircea Grigore Carol.

Paul susține că el este adevăratul succesor la tronul României, deși mariajul lui Carol al II-lea cu Zizi Lambrino, care a dus la nașterea tatălui său, a fost anulat de către Tribunalul Ilfov în ianuarie 1919. Această hotărâre a fost contestată în tribunalele internaționale, din Portugalia și Franța, acolo unde Paul al României a câștigat recunoașterea faptului că tatăl său este fiul legitim al lui Carol al II-lea.

Citește și: Halucinanta poveste a Prinţesei Lia: acuzată de fostul soţ că l-a înşelat cu arhiepiscopul Desmond Tutu şi cu actriţa Zsa Zsa Gabor

La 14 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a recunoscut tatălui său, Carol Mircea, calitatea de fiu legitim al regelui Carol al II-lea, iar Paul a fost recunoscut, astfel, drept moștenitor al lui Carol al II-lea.

Conform normelor dinastice internațional acceptate, calitatea de membru al unei Case Regale nu este dată de simpla înrudire biologică între membrii familiei, ci presupune recunoașterea explicită a apartenenței, de către Șeful acelei Casei Regale. Cum nici Regele Carol II, nici actualul Șef al Casei Regale a României, Regele Mihai I, nu au acordat vreodată calitatea de membru lui Paul Lambrino sau tatălui său – un copil rezultat dintr-o căsătorie anulată – folosirea numelui „de România” de către acesta este forțată.

Paul a urmat școala primară la un gimanziu iezuit. Când avea 13 ani, tatăl său s-a recăsătorit cu o americancă și s-a mutat la Londra, unde i-a fost eliberat un document de călătorie cu titlul de ”Prince of Hohenzollern, Prince of Romania.

În Regatul Unit, Paul al României a urmat Școala Gordonstoun în același timp cu Prințul Charles al Marii Britanii. Ulterior, a făcut colegiul Millfield, într-o clasă paralelă cu cea a Prințului Moștenitor al Thailandei, Vajiralongkorn

Interesele profesionale

În perioada colegiului, Paul a început să fie atras de fotografie și a primit de la tatăl său primul aparat foto profesional marca Pentax. Timp de trei ani, a realizat mai multe pictoriale cu personalități, printre care și dirijorul Daniel Baremboim.

Însă, a abandonat cariera în fotografie pentru a se implica în tranzacții cu obiecte de artă. Între 1977 – 1979 a devenit partener al Companiei turistice “Fregate Associates” din Anglia și Seychelles, Oceanul Indian.

La Londra, a înfiinţat două companii specializate în importul de articole decorative din India, din satele de lângă Jaipur.

În anul 1979, a plecat în Peru unde a participat la expediția conservaționistului Felipe Benavides de salvare a faunei din Anzi.

În anul 1985 s-a mutat la Madrid unde a început cercetările pentru cartea ”Carol al II-lea”, publicată în 1988. Trei ani mai târziu, a înfiinţat ”Fundația Prințul Paul pentru România”

Paul Philippe este căsătorit, din anul 1995, cu Lia Georgia Triff, cetățeancă americană de origine română. Nunta lor a avut loc la Mănăstirea Cașin, în prezența membrilor Corpului Diplomatic. Cincisprezece ani mai târziu, s-a născut, la București, la Maternitatea Regina Maria, fiul lor, Carol Ferdinand.

Băiatul a fost creștinat în religia ortodoxă pe 22 mai 2010, la Biserica Domnița Bălașă, avându-i ca nași oficiali pe Președintele Traian Băsescu și pe soția lui, Maria. Nașii onorifici ai copilului au fost Prințul Moritz von Hessen, Prințesa Madeleine Bendheim un Steinfurt și Prințesa Gabriella de Savoia.

Paul Lambrino şi cele 47 de hectare din Pădurea Snagov

În anul 2012, un raport al Curţii de Conturi a arătat modul fraudulos în care Paul Lambrino ar fi intrat în posesia a 47 de hectare din Pădurea Snagov, domeniu public al Municipiului Bucureşti, care nu a fost niciodată în proprietatea Casei Regale.

Astfel, Paul Lambrino a fost cercetat în dosarul în care Viorel Hrebenciuc şi fiul său Andrei au fost învinuiţi pentru implicare în retrocedarea ilegală a 90.000 de hectare de pădure, din Suceava. Mai exact, procurorii anticorupţie au spus că există dovezi că prinţul şi soţia sa ar fi încercat să obţină ilegal reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier de aproximativ 30.000 de hectare situat pe raza oraşului Broşteni, judeţul Suceava.

Aceasta nu a fost singura acuzaţie de acest gen pe care autorităţile i-au adus-o lui Paul Lambrino. Ba din contră: nepotul ilegitim al lui Carol al II-lea este suspectat că ar sta în spatele jafului asupra Pădurii Snagov, iar Curtea de Conturi a descoperit ilegalităţile în anul 2012. Mai mult, auditorii au şi trimis un raport Parlamentului României, Ministerului Justiţiei şi Ministerului Finanţelor cu privire la modul în care Paul a primit peste 46 de hectare de pădure.  

 

Cele mai citite

Ultima zi de alegeri prezidențiale în Rusia. Pentru a masca absenteismul, propaganda Kremlinului anunță că rușii au votat online

Duminică dimineață, la începutul zilei a treia (ultima) de alegeri prezidențiale în Rusia, prezența fizică la urne depășea cu puțin 50 la sută din...

Cea mai mare pensie din România a depăşit 19.000 de euro net

Cea mai mare pensie din România a depăşit valoarea brută de 100.000 de lei lunar, odată cu majorarea din luna ianuarie. După impozitare, valoarea...

Ultima zi de alegeri prezidențiale în Rusia. Pentru a masca absenteismul, propaganda Kremlinului anunță că rușii au votat online

Duminică dimineață, la începutul zilei a treia (ultima) de alegeri prezidențiale în Rusia, prezența fizică la urne depășea cu puțin 50 la sută din...
Ultima oră
Pe aceeași temă