17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialDonald Trump, oficial în cursa pentru Casa Albă

Donald Trump, oficial în cursa pentru Casa Albă

Donald Trump a fost desemnat, în mod oficial, candidatul Partidului Republican la alegerile prezidențiale care vor avea loc, în luna noiembrie, în Statele Unite. Numirea sa oficială a avut loc, marţi, la Convenţia Republicană de la Cleveland, informează agențiile AFP și DPA, citate de Agerpres.

El va accepta oficial numirea sa joi seară la închiderea convenţiei republicane. Într-un mesaj postat pe Twitter, Trump a salutat nominalizarea sa.

„Este o mare onoare să fiu candidatul republican pentru preşedinţia Statelor Unite. Voi munci din greu şi nu vă voi decepţiona niciodată. AMERICA MAI ÎNTÂI!”, a scris el.

 

„Împreună am obţinut rezultate istorice, cu cel mai mare număr de voturi obţinute vreodată în istoria partidului republican”, a afirmat Donald Trump într-un scurt mesaj video difuzat în sala de sport unde are loc convenţia de învestitură . „Aceasta este o mişcare. Dar trebuie să mergem până la capăt”, a adăugat el. 

În același mesaj, Donald Trump a dat asigurări că Statele Unite va scăpa de gruparea Stat Islamic. „Veţi avea graniţe puternice. Veţi scăpa de SI (Statul Islamic). Vom restabili ordinea, rapid”, a adăugat el.  

 

Cele mai citite

La summitul de pace din Elveția au fost invitate 160 de țări. Rusia nu e pe listă

Război în Ucraina. Summitul de pace va avea loc în 15 şi 16 iunie în Elveţia. Vestea a fost confirmată de Volodimir Zelenski. Rusia...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

ONU a estimat la 30-40 de miliarde de dolari cheltuielile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a estimat joi la 30-40 de miliarde de dolari costurile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza, distrusă după aproape şapte luni de...
Ultima oră
Pe aceeași temă