18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialDorință: Autostradă spre Polonia

Dorință: Autostradă spre Polonia

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a prezentat, sâmbătă, premierilor României şi Poloniei, prezenţi în judeţ, o scrisoare semnată de reprezentanţii regiunii Cernăuţi din Ucraina şi ai Sucevei prin care s-a cerut finanţarea legăturii nord-sud, atât rutiere, cât şi pe calea ferată.

Flutur a declarat că există programe europene prin care se pot cofinanţa aceste investiţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Sunt fonduri europene, sunt posibilităţi, trebuie să ne gândim la această legătură absolut necesară între nordul şi sudul Europei”, a declarat Gheorghe Flutur.

Preşedintele CJ Suceava a arătat că traficul pe Drumul European 85 se intensifică în special din Polonia, iar ruta luată în calcul pentru o autostradă este Varşovia-Liov – Cernăuţi – Suceava – Bucureşti, continuând în sud spre Grecia şi Turcia.

„Amândouă ţările susţin acest coridor”, a declarat Flutur.

Gheorghe Flutur a mai afirmat că legătura pe patru benzi din Suceava spre Bucureşti urmează să fie realizată, dar că este nevoie să fie sprijiniţi şi ucrainenii, care sunt şi ei foarte interesaţi pentru dezvoltarea acestei rute.

Premierul Dacian Cioloş a declarat că, deocamdată, ar trebui să fie o legătură între Polonia şi România, măcar la nivel de drum naţional.

„Chiar şi la nivel de drum naţional, refăcut şi consolidat, e bine să existe şi pe urmă vom vedea dacă e vorba de autostradă. Deocamdată, e important să ne asigurăm conectarea chiar şi la acest nivel de şosea”, a spus Cioloş.

Cele mai citite

Nu se mai găsesc saci în sectorul 1! Armand și Tudorache își fac mâna pentru alegeri

Ilustrație: Marian Avramescu Un fenomen extrem de rar pe raza sectorului 1 din Capitală, de aproximativ trei ani și jumătate, a început să fie...

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...

Ministerul cercetării și digitalizării a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 – Transformare Digitală a Planului Național de Redresare...
Ultima oră
Pe aceeași temă