11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialDosarul mită în PE: Adrian Severin, prima dată în faţa judecătorilor

Dosarul mită în PE: Adrian Severin, prima dată în faţa judecătorilor

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit pentru marţi judecarea primului termen al procesului în care europarlamentarul Adrian Severin a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Adrian Severin a fost trimis în judecată de procurori pe 11 septembrie, iar curtea supremă stabilise iniţial ca primul termen al procesului să aibă loc pe 25 februarie 2014, însă data a fost schimbată la cererea DNA.

Potrivit DNA, în perioada decembrie 2010 — martie 2011, Adrian Severin a acceptat promisiunea a doi jurnalişti de la publicaţia britanică “The Sunday Times”, care efectuau o investigaţie sub acoperire, de a-i plăti 100.000 euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pe de o parte, şi a votării împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societăţii comerciale pe care acestea pretindeau că o susţin, pe de altă parte.

“La suma menţionată se adăuga şi suma de 4.000 de euro pe zi, pentru orice acte efectuate de parlamentar, în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente. În contextul discuţiilor din perioada ianuarie — martie 2011, Adrian Severin le-a pretins celor două persoane, potrivit înţelegerii, suma de 12.000 euro, lăsându-le să creadă că are influenţă asupra a doi deputaţi din Comisia Juridică, a Raportorului Comisiei pentru afaceri economice şi monetare din legislativul european, precum şi asupra unui alt membru al Parlamentului European, pentru a-i determina să introducă un amendament la proiectul de Directivă al Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, în sensul intereselor clienţilor companiei pe care cei doi susţineau că o reprezintă”, susţin procurorii.

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă