25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialElefantul, cel mai performant nas dintre toate animalele

Elefantul, cel mai performant nas dintre toate animalele

Potrivit unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă japonezi publicat marţi în revista Genome Research nasul elefanţilor nu este doar foarte lung, ci este de asemenea şi cel mai performant din tot regnul animal, informează Mediafax.

Genomul elefantului african conţine peste 20.000 de gene asociate cu receptorii olfactivi, cel mai mare număr din regnul animal. Asta înseamnă că elefantul dispune de un miros de cinci ori mai dezvoltat decât cel al omului, de două ori mai performant decât cel al câinelui, iar pahidermele îl întrec în acest domeniu pe precedentul deţinător al recordului din regnul animal, şobolanul. În cadrul studiului, savanţii niponi au comparat aparatul olfactiv al elefantului cu cele ale altor 13 animale, inclusiv cai, iepuri, porci de Guineea, vaci şi cimpanzei.

Primatele şi oamenii sunt vieţuitoarele care au cel mai redus număr de gene asociate cu simţul mirosului, afirmă autorii studiului. "Acest lucru ar putea reprezenta o consecinţă a faptului că ne bazăm mai puţin pe miros, iar simţul vederii a progresat", mai spune coordonatorul studiului.

 

Cele mai citite

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă