14.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialElevele britanice suspectate că vor să se alăture grupării SI au ajuns...

Elevele britanice suspectate că vor să se alăture grupării SI au ajuns în Siria

Cele trei eleve britanice suspectate că vor să se alăture militanţilor grupării Stat Islamic ar fi ajuns în Siria, a anunţat poliţia din Marea Britanie, informează Mediafax.

Cele trei adolescente din Londra au reuşit să pătrundă ilegal în Siria din Turcia în urmă cu patru sau cinci zile. Shamima Begum şi Amira Abase, în vârstă de 15 ani, şi Kadiza Sultana, în vârstă de 16 ani, eleve la Bethnal Green Academy, au plecat din Marea Britanie spre Istanbul la 17 februarie, la bordul unui avion care a decolat de la aeroportul londonez Gatwick, conform BBC News Online.

Poliţia Metropolitană a anunţat că are motive să creadă că tinerele "nu se mai află în Turcia şi au intrat în Siria". "Ofiţerii continuă să coopereze îndeaproape cu autorităţile turce în cadrul acestei investigaţii", a precizat poliţia într-un comunicat.

Potrivit unor surse din Siria, trei tinere identificate ca fiind britanice, inclusiv una care poartă ochelari, au trecut graniţa cu ajutorul traficanţilor de persoane.

Aceste informaţii intervin după ce familiile celor trei adolescente au făcut numeroase apeluri pentru revenirea lor acasă.

"Probabil se vor căsători destul de repede", a apreciat Ross Frenett, de la Institutul pentru Dialog Strategic, adăugând că perspectivele pe termen lung sunt îngrijorătoare.

Pe măsură ce gruparea Stat Islamic pierde teritoriu, "femeile ar putea avea un rol mai activ în acest conflict şi aici este o îngrijorare", a adăugat el.

Cele mai citite

Brașovul e singurul oraș din țară intrat în cursa pentru a deveni Capitală Verde Europeană

Brașovul, o nouă tentativă pentru a deveni Capitală Verde Europeană. Este singurul oraș din România care a trecut de prima etapă de evaluare și...

Arena Națională va găzdui startul noului sezon din Campionatul Național de Drift

Prima etapă a noului sezon din Campionatul Național de Drift va avea loc în acest weekend, la Arena Națională din Capitală, competiția care sărbătorește...
Ultima oră
Pe aceeași temă