11.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialElevii, nemulțumiți de noul regulament de funcționare a școlilor

Elevii, nemulțumiți de noul regulament de funcționare a școlilor

Consiliul Național al Elevilor (CNE) critică Regulamentului de Organizare și Funcționare al Instituțiilor de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP), publicat miercuri în Monitorul Oficial. Ei susțin că regulamentul încalcă Declarația Drepturilor Omului, Constituția României și Legea Educației Naționale, conform unui comunicat remis redacției.

CNE spune că directorul unității de învățământ nu ar trebui să aibă dreptul să propună Consiliului de Administrație suspendarea sau interzicerea redactării și difuzării revistelor sau publicațiilor, chiar dacă acestea contravin ROFUIP sau Regulamentului de Organizare Internă a unității de învățământ.

Acest lucru, spun reprezentanții consiliului, contrazice un articol din Declarația Drepturilor Omului, care menționează că „orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimării” și un articol din Constituția României, care atestă faptul că „Nici o publicaţie nu poate fi suprimată”.

Citește și: Ce își propun elevii în 2015

De asemenea, CNE sunt nemulțumiți că regulamentul oferă directorului unității de învățământ puterea de a decide în favoarea sau defavoarea instituirii unei asociații. Această mențiune contravine articolelor din Constituția României și din Ordonanța de Urgență 26/2000, care arată că: „Persoanele fizice și persoanele juridice care urmăresc desfășurarea unor activități în interes general sau în interesul unor colectivități locale ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociații, ori fundații în condițiile prezentei ordonanțe”, arată elevii.

Consiliul Național al Elevilor consideră, de asemenea, că media 9 la purtare nu poate fi un impediment pentru elevii care vor să devină reprezentanți ai consiliului. Această condiție impusă de noul regulament ar putea genera scăderea notelor la purtare în mod excesiv și nejustificat, precizează comunicatul.

Citește și: Elevi obligați să cumpere cărțile profesorilor

Totodată, CNE atrage atenția că ROFUIP contrazice Legea Educației Naționale, care precizează că „elevii și profesorii din învățământul de stat și din învățământul obligatoriu particular acreditat/autorizat beneficiază de manuale școlare gratuite, atât pentru învățământul în limba română, cât și pentru cel în limbile minorităților naționale”.

Consiliul Național al Elevilor cere respectarea legilor naționale și prevederilor internaționale, printre care se numără și procentul alocat pentru educație din PIB.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă