Eroii de lângă noi

După ce va trece valul de emoție generat de condamnarea lui Voiculescu, va trebui să răspundem la întrebarea: ce-i de făcut mai departe?

În 2005, când lupta împotriva corupției a început cu adevărat în România, puțini au fost cei care au cre­zut în victorie. Vasta majoritate a românilor au pre­ferat să rămână în cercul călduț al celor fără ilu­zii care nu riscă dezamăgiri, al celor care știau că nu se poate pentru că nimeni nicăieri nu reușise, al celor care ne spuneau să nu ne irosim viața pen­tru că e în zadar. O mână de oameni a îndrăznit, iar victoria e a acelora care cutează. România a ex­perimentat cea mai amplă și mai de succes cam­panie anticorupție la nivel european. DNA-ul con­dus de Daniel Morar a construit cu inteligență, cu­raj și răbdare dosare complexe despre tenebrele Ro­mâniei postdecembriste: dosare economice gre­le, construite pe analize financiare, dosare privind mari tunuri imobiliare, precum și dosare de co­rup­ție clasică instrumentate împotriva mai-marilor zilei – miniștri, parlamentari, primari, magistrați. Nu s-au grăbit, deși presiunea publică și cea in­ter­națională pentru obținerea rapidă de rezultate con­crete era uriașă.

Dosarele au fost apoi trimise în judecată, unde a în­ceput lupta de uzură între apărare și acuzare. Au fost folosite toate portițele legale pentru a amâna la nesfârșit soluțiile definitive, iar, în paralel, apa­ratul de propagandă media controlat sau cumpărat de inculpați construia mitul invincibilității aces­to­ra și pe cel al inutilității speranței. Frustrarea so­cială creștea cu fiecare nou termen, oamenii obiș­nuiți își vedeau confirmată convingerea că nimeni, niciodată, nu va plăti în România pentru hoție. Ju­decătorii au avut înțelepciunea să nu abdice de la regulile statului de drept și au înțeles că în­să­nă­to­șirea unei societăți vine doar din aplicarea egală a acelorași reguli tuturor, indiferent dacă inculpații generau simpatie sau antipatie oamenilor obișnuiți. Au înțeles că regulile sunt aici ca să ne apere pe noi toți de abuzurile potențiale ale statului și că ni­cio circumstanță nu poate legitima suspendarea lor. Că toți inculpații au dreptul să uzeze de toate căile de apărare prevăzute de legile în vigoare și că o justiție sumară e inadmisibilă. Că procedurile ju­di­ciare durează, dar, până la urmă, justiția face drep­tate, așa cum spune adesea președinta ÎCCJ, Li­via Stanciu.

Citește continuarea textului în Revista 22.