19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialEuroparlamentarul Cristian Preda ar putea fi dat afară din PMP pentru că...

Europarlamentarul Cristian Preda ar putea fi dat afară din PMP pentru că nu ar fi susținut-o pe Elena Udrea

Europarlamentarul Cristian Preda ar putea fi dat afară din PMP pentru că ar fi susținut un  alt candidat la prezidențiale decât Elena Udrea, a anunțat luni secretarul general al formațiunii, Cristian Petrescu, citat de Agerpres.

"Un punct pe ordinea de zi a ședinței noastre a fost legat de excluderea domnului Cristian Preda din PMP. CEN a propus Colegiului Național excluderea lui Preda din PMP ca urmare a susținerii unui alt candidat la Președinție. S-a votat în unanimitate, toți colegii au fost de acord că Preda nu mai poate face parte din partid atâta timp cât a susținut pe altcineva și chiar îi solicităm și retragerea din funcția de europarlamentar. Colegiul Național, format din toți președinții de organizații din țară, va lua decizia finală", a declarat Petrescu la finalul ședinței conducerii PMP.

De asemenea, preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat, luni, despre europarlamentarul PMP Cristian Preda, care a criticat-o în ultimul timp, că "în politică este foarte important caracterul, ca şi în viaţă", informează Mediafax.

Udrea a fost întrebat despre faptul că europarlamentarul Cristian Preda a criticat-o în ultima perioadă, iar luni a cerut demisia ei din fruntea partidului.

"Pe domnul Cristian Preda nu l-am băgat în seamă în ultimul timp şi am cerut colegilor, în toată această perioadă în care de multe ori s-a dorit să fie dat afară, le-am cerut să aştepte să terminăm campania, că nu avea rost să-i dăm satisfacţia de a vorbi despre dânsul. Eu cred că în politică este foarte important caracterul ca şi în viaţă, de aceea despre oameni precum domnul Cristian Preda n-am ce să spun", a răspuns Elena Udrea.

Consiliul Executiv Naţional al PMP a votat, luni seară, excluderea din PMP a lui Cristian Preda, "ca urmare a susţinerii unui alt candidat la Preşedinţie", fiind însă nevoie de decizia Consiliului Naţional, a declarat secretarul general al PMP, Cristian Petrescu.

Elena Udrea trebuie să "demisioneze urgent" din fruntea PMP şi partidul trebuie să îşi dea votul lui Klaus Iohannis în cel de al doilea tur de scrutin, a scris pe Facebook, vicepreşedintele formaţiunii, europarlamentarul Cristian Preda.

Cele mai citite

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...
Ultima oră
Pe aceeași temă