19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialExperții ruși vor efectua, marți, o inspecție la o instalație militară din...

Experții ruși vor efectua, marți, o inspecție la o instalație militară din România

O echipă de experți militari ruși vor efectua, marți, o inspecție în România, în concordanţă cu prevederile Documentului de la Viena privind măsurile de creştere a încrederii şi securităţii în spaţiul OSCE, a anunţat Serghei Rizhkov, şeful Centrului pentru reducerea ameninţărilor nucleare al Rusiei, porivit Mediafax.

"Inspecţia va avea loc pe data de 28 martie 2017 şi va dura o zi. O inspecţie de acest fel are drept scop să verifice informaţiile privind forţele de apărare şi planurile referitoare la desfăşurarea principalelor categorii de armament şi tehnologii", a indicat oficialul rus, potrivit agenţiei de ştiri Tass.

Documentul de la Viena, adoptat în anul 2011, are rolul de a spori încrederea şi securitatea în spaţiul OSCE prin schimbul de informaţii militare între statele membre, incluzând inspecţii şi trimiterea de observatori militari.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...
Ultima oră
Pe aceeași temă