13.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialExplozie la bordul unui avion Airbus, în timpul unui zbor în Africa

Explozie la bordul unui avion Airbus, în timpul unui zbor în Africa

O explozie s-a produs marţi la bordul unui avion de tipul Airbus A321 ce efectua un zbor între capitala Somaliei, Mogadiscio, şi Djibouti, capitala statului omonim din Cornul Africii, relatează presa internaţională, citată de Agerpres

Potrivit publicaţiei The Mirror, deflagraţia a avut loc la circa cinci minute după decolarea de la Mogadiscio, dar echipajul a reuşit să efectueze o aterizare de urgenţă, deşi explozia a creat o gaură în fuselaj în zona centrală a aeronavei, pe partea dreapta deasupra aripii. 

Conform autorităţilor locale, s-au înregistrat numai doi răniţi în rândul pasagerilor. Totuşi, unii martori afirmă că au văzut un om cuprins de flăcări căzând din avion. Deocamdată nu se ştie ce a provocat explozia şi nici nu a fost comunicat numărul persoanelor aflate la bord. 

Avionul aparţine companiei Daalo Airlines, o companie somaleză înregistrată în Zona Liberă Dubai şi care efectuează zboruri în regiunea Cornului Africii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă