13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialFacebook pregăteşte servicii de transfer de bani în Europa

Facebook pregăteşte servicii de transfer de bani în Europa

Facebook a cerut avizul autorităţilor din Irlanda pentru a deveni furnizor de servicii financiare. Utilizatorii ar putea astfel să acceseze un portofel electronic găzduit de Facebook şi să efectueze plăţi sau transferuri de bani. Reţeaua de socializare vizează în principal sumele transferate acasă de persoanele care lucrează în străinătate, parte a strategiei de extindere pe pieţele emergente, au declarat pentru Financial Times (FT) surse apropiate situaţiei, informează  Mediafax.

Compania are în Irlanda sediul operaţiunilor din Europa.

Facebook a cerut băncii centrale de la Dublin autorizaţie de instituţie de "e-money" (bani electronici), care ar permite companiei să emită unităţi cu valoare monetară echivalentă valabile pe teritoriul Europei, potrivit surselor citate.

Reţeaua de socializare a discutat de asemenea posibile parteneriate cu trei firme londoneze care oferă servicii internaţionale de transfer de bani pe internet şi pe smartphone-uri.

Facebook a oferit uneia dintre cele trei companii 10 milioane de dolari pentru a-l recruta pe unul dintre fondatori ca director de dezvoltare a afacerilor, potrivit unor surse citate de FT.

Contactaţi de FT, reprezentanţii Facebook au afirmat că nu comentează "zvonuri şi speculaţii".

Facebook obţine cea mai mare parte din venituri din publicitate, utilizând datele acumulate despre utilizatori pentru a vinde produse de advertising livrate ţintit. Practicile reţelei de socializare provoacă tot mai multă îngrijorare şi neîncredere în rândul utilizatorilor şi publicului larg, astfel că succesul companiei ca furnizor de servicii financiare este pus încă din start sub semnul întrebării.

Google promovează agresiv produsele de plăţi mobile şi serviciul de portofel electronic, care nu au fost încă adoptate la scară largă de utilizatori. Google are autorizaţie "e-money" în Marea Britanie, similară cu cea pe care Facebook încearcă să o obţină în Irlanda.

Companiile chineze Tencent şi Alibaba, care domină cea mai mare piaţă online din lume după numărul de utilizatori, încearcă de asemenea să-şi transforme site-urile în platforme de plăţi mobile.

Obţinerea unei autorizaţii de operator e-money în Irlanda ar presupune ca Facebook să menţină rezerve de capital de 350.000 de euro şi să pună deoparte fonduri echivalente cu valoarea unităţilor monetare emise, potrivit experţilor consultaţi de FT.

Facebook are deja autorizaţie pentru anumite tranzacţii financiare în Statele Unite, reţeaua de socializare procesând plăţi de la utilizatori către dezvoltatorii de aplicaţii.

Anul trecut, compania a procesat tranzacţii financiare în valoare totală de 2,1 miliarde de dolari, cea mai mare parte provenind din jocuri video, potrivit raportărilor către autorităţile americane. Facebook percepe un comision de până la 30% pentru astfel de plăţi, care generează astfel aproximativ 10% din veniturile companiei.

Cele mai citite

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă