18.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialFamiliile dispăruţilor în urma prăbuşirii unui avion malaiezian în 2014 , 'extrem...

Familiile dispăruţilor în urma prăbuşirii unui avion malaiezian în 2014 , ‘extrem de îngrijorate’ de preconizata încheiere a căutărilor

O reţea internaţională formată din persoanele dispărute ale zborului MH370 s-a declarat ‘extrem de îngrijorată’ luni de anunţul privind preconizata oprire a căutărilor în sudul Oceanului Indian în vederea găsirii resturilor aparatului de zbor, făcând, dimpotrivă, apel la extinderea lor, relatează France Presse, preluată de Agerpres

Această reţea, denumită Voice370, a cerut ţărilor participante la operaţiunile desfăşurate sub supervizarea Australiei, grupului Boeing şi Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile să angajeze mijloace pentru a continua eforturile de căutare. 
Şeful Biroului australian însărcinat cu securitatea transporturilor (ATSB), Martin Dolan, a anunţat că operaţiunile se vor încheia la începutul lunii august. 
Mai puţin de 15.000 de km pătraţi mai rămân de verificat dintr-o zonă de 120.000 de km pătraţi determinată în largul coastei vestice a Australiei, unde avionul s-ar fi prăbuşit. Dolan a adăugat că nu există niciun indiciu că zona va fi extinsă. 
Avionul Boeing 777 al Malaysia Airlines a dispărut la 8 martie 2014 la scurt timp după decolarea sa de la Kuala Lumpur cu destinaţia Beijing, având 239 de persoane la bord. Circumstanţele şi locul dispariţiei aparatului de zbor rămân un mister. 
“Suntem extrem de îngrijoraţi de finalizarea iminentă a operaţiunilor de căutare în zona-ţintă actuală”, a precizat Voice370 într-un comunicat transmis AFP, conform căruia “a fost întotdeauna în interesul tuturor ca avionul să fie găsit”. 
Dispariţia aparatului de zbor al Malaysia Airlines rămâne una dintre cele mai mari enigme ale aviaţiei civile. 

Numeroase rude ale celor dispăruţi acuză autorităţile că le ascund adevărul. 

Un fragment de avion găsit în iulie 2015 pe insula franceză Reunion a fost identificat ca aparţinând aparatului dispărut. 

Alte patru fragmente descoperite în Africa de Sud, în Mozambic şi la Mauritius, în Oceanul Indian, au fost identificate cu ‘cvasi-certitudine’ ca provenind de la MH370. 

Australia, Malaezia şi China – trei dintre cele patru ţări care au pierdut cei mai mulţi cetăţeni în această dispariţie – au convenit să pună capăt campaniei odată ce întreaga zonă de căutare va fi fost parcursă, dacă niciun indiciu nu va fi descoperit.

 

Cele mai citite

Metodologia privind evaluarea externă a calității educației, în dezbatere publică

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică proiectul de Hotărâre privind aprobarea Metodologiei de evaluare externă a calității educației, precum și Criteriile, standardele...

Turneul final EURO Under-17 va putea fi vizionat în România pe TVR Sport

EURO Under-17, turneul final european dedicat tinerilor fotbalişti, care se va desfășura în perioada 20 mai-5 iunie 2024, va fi transmis în România de...

Marcel Ciolacu, ferm convins că România va avea până la sfârșitul anului o inflație de sub 5%

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că trendul inflaţiei este unul descendent, iar pe finalul acestui an va coborî sub cinci la sută. Acesta a...
Ultima oră
Pe aceeași temă