19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialFederaţia Rusă susţine că luptă în Moldova contra terorismului

Federaţia Rusă susţine că luptă în Moldova contra terorismului

Într-un comunicat de presă al Ambasadei Rusiei în România se spune că manevrele militare din ultimul timp se doresc a fi un mo de pregătire a unei reacţii la eventuale acţiuni teroriste.

 
"Ne-au atras atenția unele ştiri alarmiste din presa română dedicate exercițiilor militare desfășurate de curând în Transnistria, ceea ce indică faptul că unii autori sunt în contradicție cu istoria și cu terminologia militară, interpretând foarte liber conceptul "anexare"… şi folosind la fel de liber clișee propagandistice", explică Ambasada Rusiei la Bucureşti.
 
Instituţia susţine că, "confundând camioanele blindate de transport cu tancuri, aceştia folosesc în mod deliberat clișeul "tancurile rusești" ca sinonimul conceptului "amenințarea rusească"".
 
Astfel, susţine Ambasada Rusiei, autorii şi-ar induce în eroare cititorii. "Așa cum se spune în proverbele multor popoare, diavolul se ascunde în detalii. Autorii acestor articole abordează subiectul recentelor exerciții antiteroriste din Transnistria, cu participarea Grupului Operativ al Forțelor Ruse (GOTR), scopul cărora a fost reglarea interacţiunii în cazul unui atac terorist", explică Ambasada Rusiei.
 
Reprezentanţa oficială a Moscovei la Bucureşti crede că "nu este de prisos să reamintim că în Transnistria, în apropierea localităţii Kolbasnoe, se află depozitele cu o cantitate mare de muniţie moştenită din timpurile "Războiului rece" între Pactul de la Varșovia și NATO. Acestea ar putea reprezenta un interes potențial pentru teroriștii internaționali, care şi-au făcut țintele și UE, și Rusia, și Tailanda, și SUA … adică, aproape întreaga lume. Motivul principal al prezenței GOTR în Transnistria este protecţia depozitelor cu muniţie".
Cele mai citite

Nicușor Dan și problemele nerezolvate ale traficului bucureștean

În 2020, Nicușor Dan promitea o rezolvare rapidă a situației infernale a traficului din Capitală, prin colaborarea cu un specialist adus din New York...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă