13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialFemeile care consumă tăiței instant, expuse la riscuri grave pentru sănătate

Femeile care consumă tăiței instant, expuse la riscuri grave pentru sănătate

Femeile care consumă tăiței instant, de cel puțin două ori pe săptămână, prezintă un risc cu 68% mai mare de colesterol mărit, diabet și hipertensiune, se arată într-un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Harvard și publicat în Journal of Nutrition, relatează Mediafax.

Ei au analizat datele unui sondaj efectuat în Coreea de Sud, cel mai mare consumator mondial de tăiței instant, pe un eșantion de 10.771 de adulți, dintre care mai mult de jumătate femei. 'Consumul de tăiței instant este legat de o creștere a sindromului metabloic la femei, indiferent de regimul lor alimentar dominant', arată cercetătorii, citați de 7sur7.be.

Sindromul metabolic se traduce prin prezența unei serii de semne fiziologice care duc la creșterea riscului de diabet și de boli cardiovasculare.

Astfel, chiar dacă femeile coreene au un regim tradițional, bazat pe orez, pește și legume, sau consumă preponderent carne și alimente prăjite, mai puțin sănătoase, faptul că ele mănâncă paste de pregătire rapidă, de două ori pe săptămână, duce la o creștere semnificativă a riscului de sindrom metabolic.

”Consumul, o dată sau de două ori pe săptămână, a pastelor instant nu constituie o problemă, însă dacă se consumă mai mult de două ori pe săptămână atunci devine problematic”, notează Frank Hu, profesor de nutriție și epidemiologie la Harvard și autor principal al studiului.

Datele provin dintr-un sondaj și pot explica și de ce bărbații nu sunt la fel de afectați de consumul de tăiței ca femeile. Potrivit profesorului Hu, se pare că femeile sunt mai sensibile la efectele carbohidraților, la grăsimi și la sare.

Cele mai citite

Nașterile și căsătoriile în Germania au ajuns la cele mai scăzute niveluri în 2023 din ultimul deceniu

Naşterile şi căsătoriile în Germania au atins în 2023 cele mai scăzute niveluri din ultimul deceniu, conform rezultatelor preliminare date publicităţii de Biroul Federal...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

Rusia – Ucraina, ziua 778: Zelenski confirmă că summitul de pace din Elveția va avea loc în iunie

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat, astăzi, pe reţelele sale de socializare, că la Burgenstock, în Elveţia, va avea loc, în 15 şi 16...
Ultima oră
Pe aceeași temă