19.3 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialFilmul lui Bogdan Mirică îşi întâlneşte publicul român la toamnă

Filmul lui Bogdan Mirică îşi întâlneşte publicul român la toamnă

Considerat revelaţia acestui an cinematografic, primind Premiul criticii – FIPRESCI pentru secțiunea Un Certain Regard, la Festivalul de la Cannes, și Trofeul Transilvania la TIFF, pelicula lui Bogdan Mirică va rula în cinematografele din România începând din 23 septembrie.

Criticul Peter Debruge de la „Variety” nota: „Aflat la intersecția dintre «Blood Simple» al fraților Coen și «Once Upon a Time in Anatolia», care a făcut senzație la Cannes, debutul lui Mirică aparține unei tradiții de thrillere cinice, aproape nihilistice, în care un motiv relativ mărunt poate lăsa o duzină de morți în bălți de sânge”. Acesta compară scena de început a filmului cu cea din Blue Velvet, al lui David Lynch, devenită celebră. „Regizorul-scenarist Bogdan Mirică vine cu un debut foarte sigur, jonglând cu o mulțime de indicii sinistre și complicități mocnite”, scrie și publicația „Screen Daily”, lăudând prestația actorilor, imaginea și coloana sonoră.

La TIFF, filmul de debut al lui Bogdan Mirică a fost și un succes de public: toate proiecțiile au fost sold out, inclusiv cele suplimentare programate -datorită -cererii mari de bilete. Protagoniștii filmului sunt actorii Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu. Lor li se alătură, în roluri secundare, Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Cașcaval și Constantin Cojocaru.

„Câini” a fost descris de critică drept „western dobrogean”, „anti-western balcanic”, thriller cu elemente noir. „Răzbunare și mafia românească într-un film de o violență molipsitoare”, titrează Les Inrockuptibles. „Într-un Cannes care ne-a prilejuit multe plăceri, dar foarte puține surprize și revelații adevărate, debutul lui Mirică iese în față deopotrivă ca o surpriză și o revelație – și contribuie cu siguranță la redesenarea hărții cinema-ului românesc, pe care credeam că-l știm atât de bine”, scrie renumitul critic american Jonathan Romney în „Film Comment”.

Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.

 

Regizorul

 

Bogdan Mirică este și autorul scenariului, imaginea este semnată de Andrei Butică, montajul – de Roxana Szel, iar scenografia îi aparține Augustinei Stanciu. Filmările au avut loc în vara anului trecut, în locații din Brăila, Galați, Teleorman și Giurgiu.

Bogdan Mirică este scenarist și co-regizor al serialului crime-thriller produs de HBO România – „Umbre” (2014) și a obținut numeroase premii pentru scurtmetrajul „Bora Bora” (2011). A studiat scenaristică la Universitatea Westminster și a semnat scenariul unor filme și seriale marca MediaPRO. În 2013, a fost selecționat la Berlinale Talent Campus, la Festivalul de la Berlin. Cu proiectul „Câini”, a participat la numeroase ateliere de dezvoltare precum Angers Workshops, Torino Film Lab sau Les Arcs (Franța) și a câștigat Premiul ARTE la CineLink (Sarajevo). Este autorul unei cărți numite „Bestseller” (colecția Râsul lumii, Humanitas 2005), a lucrat ca director de creație la Graffiti BBDO și a scris pentru diverse publicații.  

Bogdan Mirică este și autorul scenariului, imaginea este semnată de Andrei Butică.

Cele mai citite

Contraoferta lui Xi Jinping la Europa cu două viteze

Liderul chinez Xi Jinping a vizitat recent trei state europene: Serbia (care nu e membră a UE), Franța și Ungaria. Peste tot i s-a...

Florin Piersic are “o evoluție lent favorabilă” în spital

Actorul Florin Piersic rămâne în spital însă are "o evoluție lent favorabilă", anunță un comunicat transmis de Spitalul Clinic de Ortopedie Foișor. Comunicatul a fost...

Fostul avocat al lui Trump a depus mărturie în procesul cu Stormy Daniels

Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, a compărut luni în calitate de martor-cheie la procesul fostului preşedinte al SUA pentru plăţi ascunse...
Ultima oră
Pe aceeași temă