18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialFirea: Victor Ponta poate să fie preşedinte al Camerei Deputaţilor, poate fi...

Firea: Victor Ponta poate să fie preşedinte al Camerei Deputaţilor, poate fi din nou prim-ministru

Victor Ponta poate să fie preşedinte al Camerei Deputaţilor, poate fi din nou prim-ministru, poate fi orice, a declarat miercuri vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, adăugând că întrebarea este dacă fostul premier va dori să preia un mandat la şefia Camerei de doar trei luni. 

Întrebată dacă Victor Ponta îl poate înlocui pe Valeriu Zgonea atât ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, cât şi în partid, Firea a arătat că, dacă fostul premier doreşte, va avea sprijin în acest sens din partea colegilor. 

“Dacă Victor Ponta va dori acest lucru (n.r. preşedinţia Camerei Deputaţilor) sunt convinsă că va avea sprijin din partea colegilor. Şi în zilele trecute a vorbit cu preşedintele Liviu Dragnea, mâine merg împreună la Slatina pentru lansarea candidaţilor. Eu doar mi-am pus întrebarea aseară, şi o repet, dacă va dori domnul Ponta să preia un mandat atât de scurt – pentru că este vorba de trei luni de lucru, pentru că lunile iulie şi august sunt luni de vacanţă parlamentară. Asta cred că este o întrebare pe care şi-o pune şi domnia sa”, a spus senatoarea PSD, la România Tv, potrivit Agerpres

Ea a subliniat că Victor Ponta nu a plecat niciodată din politică, ci doar nu mai are, în prezent, funcţii. “Pentru că a decis să-şi dea demisia într-un context delicat şi a plecat de la guvern în mod nedrept, pentru că nu el era de vină pentru ce s-a întâmplat cu tragedia de la Colectiv (…) Victor Ponta este în acest partid de peste 20 de ani, a pornit de jos, a fost şeful organizaţiei de tineret, deputat, preşedinte de partid, prim-ministru, cel mai bun prim-ministru, şi are toate şansele să continue la fel şi în perspectivă. Nu văd motivul pentru care ar pune punct carierei sale politice. Nu are de ce să-ţi încheie cariera politică. Poate să fie preşedinte al Camerei Deputaţilor, poate să fie în toamnă din nou prim ministru, poate să fie orice”, a completat Gabriela Firea. 

Întrebată dacă Victor Ponta poate să fie şi preşedintele PSD, senatoarea a arătat că “în politică e bine să nu spui ‘niciodată, niciodată'”. “Deocamdată avem un preşedinte în persoana lui Liviu Dragnea, ales într-un congres, statutar. Nu putem să facem supoziţii acum şi să speculăm ce se va întâmpla la sfârşitul anului sau anul viitor. La momentul potrivit vom lua deciziile cele mai bune pentru partidul pe care îl reprezentăm”, a adăugat ea. 

Cele mai citite

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...
Ultima oră
Pe aceeași temă