18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialFiul unui consilier PDL Tulcea, reţinut la Jean Monnet

Fiul unui consilier PDL Tulcea, reţinut la Jean Monnet

Un elev de la liceul Jean Monnet a fost reţinut ieri de către poliţişti chiar în timpul orelor, pentru un accident rutier comis la începutul lunii august. Alexandru Bibu, fiul consilierului local Nicolae Bibu (PDL) din Tulcea, ar fi fost chemat din clasă în cancelarie, unde îl aşteptau poliţiştii.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu, a precizat că elevul a fost luat pentru cercetări. Elevul este major, iar părinţii acestuia au fost deja anunţaţi.

Alexandru Bibu nu împlinise încă 18 ani în noaptea de 3 august, dar a urcat băut la volanul maşinii unui prieten. Pe Calea Victoriei a lovit un taxi, iar apoi a mai acroşat trei maşni. Tânărul a fugit de la locul accidentului.

Poliţiştii i-au făcut dosar penal pentru conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului.

Liceul Jean Monnet a fost implicat recent într-o serie de scandaluri, după ce o elevă şi-a acuzat profesorul de sport de viol, iar alte două eleve au fost prinse furând telefoane mobile dintr-un club din Bucureşti.

 

Monica Bonea
Monica Boneahttp://monica-bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...

Rusia – Ucraina, ziua 796: Zelenski face un apel disperat pentru livrarea rapidă de arme

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat duminică un nou apel către comunitatea internaţională să se grăbească şi să livreze mai multe sisteme de apărare...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă