18.4 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialFlorian Bodog, luat în vizor de premierul Tudose: În fiecare an jucăm...

Florian Bodog, luat în vizor de premierul Tudose: În fiecare an jucăm în acelaşi film cu manualele şi cu vaccinurile. De ce?

Premierul Mihai Tudose i-a cerut, joi, în cadrul ședinței de Guvern, explicații ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, cu privire la achiziţia vaccinurilor antigripal și i-a reproșat că întârzie declanșarea procedurii de achiziție.

 „Vaccinurile antigripale sunt în procedură de achiziţie”, a declarat Florian Bodog, întrebat de către premier despre stadiul achiziţiei acestora.

În replică, Florian Bodog l-a întrebat: „Cu câte tulpini, domnule ministru? Că am înţeles că sunt nişte vaccinuri cu trei tulpini şi unele cu patru tulpini.”

Florian Bodog a răspuns că „este vaccinul care a fost recomandat de către Institutul Naţional de Sănătate Publică”.

„Şi câte tulpini are acesta?”, l-a mai întrebat o dată şeful Executivului.

După câteva secunde de ezitare, Bodog a răspuns: „Cred că trei tulpini. Este în procedură de achiziţie pentru persoanele care se găsesc internate în spital va fi prima tranşă de vaccinuri – la sfârşitul acestei luni. (…) Doar pentru persoanele aflate la risc. Celelalte urmează ca la sfârşitul lunii octombrie să se încheie procedura. (…) Am trimis Corpul de control la Direcţia de Sănătate Publică pentru a verifica care a fost motivul şi cine este răspunzător şi voi lua măsuri. Vaccinarea pentru antigripal începe la mijlocul lunii octombrie şi la sfârşitul lunii octombrie. Aşa este recomandarea venită de la OMS”, a mai spus Florian Bodog.

În replică, premierul i-a cerut lui Bodog să-i concendieze pe funcţionarii responsabili: „Nu vreţi controlul să vină după ce oamenii ăia nu mai lucrează la noi? Că eu cred că din martie puteau să-şi dea seama că vine octombrie. Hai să ne dea în judecată. Hai să ne asumăm şi lucrul acesta, domnule ministru. Nu se poate ca din din cauza la doi funcţionari care încep procedura în septembrie pentru octombrie să sufere o ţară, nu se poate aşa ceva. Domnule ministru Bodog, chiar nu se poate aşa ceva. În fiecare an jucăm în acelaşi film cu manualele şi cu vaccinurile – începe licitaţia în ziua în care trebuie distribuţia. De ce? Ca să o facem pe urgenţă, ca să ia altcineva… Păi de câte ori trebuie să o păţim? E funcţionar public, dar… Aveţi o mulţime de departamente în minister, poate e funcţionar public la lifturi, nu la achiziţii. Şi poate faceţi şi o sesizare la organele competente”, a mai spus premierul Mihai Tudose.

 

Cele mai citite

Tarom este salvat. Compania primește 100 de milioane de euro, aprobate de Comisia Europeană

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi validarea ajutorului de stat pentru compania aeriană Tarom. Este vorba de aproape 100 de milioane de euro, aprobaţi...

Panică la sediul Comitetului Național Republican din Washington: un pachet suspect care conținea două fiole de sânge a fost livrat în clădire

Sediul Comitetului Național Republican din Washington a fost evacuat pentru scurt timp miercuri după ce un pachet suspect care conținea două fiole de sânge...

Au început amenajările la West Side Flower Fest! În topul atracțiilor: 21 de grădini tematice și decoruri supradimensionate din 12.000 de ghivece de flori

O săptămână ne mai desparte de West Side Flower Fest, cel mai mare festival al florilor din România. Parcul Drumul Taberei se va transforma...
Ultima oră
Pe aceeași temă