După mai bine de 60 de ani de la încheierea războiului, fosta secretară a ministrului Joseph Goebbels a hotărât să le povestească jurnaliştilor de la cotidianul german Der Bild cum s-a derulat viaţa ei în perioada Germaniei hitleriste.
Brunhilde Pomsel are 100 de ani şi, până în prezent, a refuzat toate interviurile şi propunerile de a-şi publica memoriile. După cinci luni de negocieri, ea a acceptat să vorbească cu presa.
Pomsel a lucrat pentru ministrul Propagandei Publice timp de patru ani, până în mai 1945. În 1942, a intrat în birou, unde mai lucrau încă patru secretare. Ea sosise ultima. Primea 500 mărci pe lună. “Eram foarte concentrată. La radioul din Berlin eram cea mai rapidă dactilografă. Nu puteam refuza (propunerea), faptul că am fost întrebată era o formalitate. De fapt, era un ordin”, povesteşte Brunhilde Pomsel.
“Eram o naivă, nu aveam habar de politică, veneam dintr-un mediu modest. Despre exterminarea evreilor am aflat pentru prima dată când am fost închisă (în lagărele sovietice, n.r.)”, a mărturisit fosta secretară.
Pomsel le-a povestit jurnaliştilor că a fost o singură dată în vila lui Goebbels şi îşi aminteşte că ministrul mânca friptură de gâscă. A primit un costum de la Magda Goebbels, după ce a rămas fără casă în urma bombardamentelor şi, în după-amiezele de duminică, cei şase copii ai ministrului se jucau cu maşina ei de scris.
“Nu te puteai apropia de el. Nici măcar o dată nu m-a întrebat ceva personal. Până la sfârşit, nu cred că mi-a ştiut nici măcar numele”, a mai spus secretara.
Ultimele zece zile ale războiului şi le-a petrecut închisă în subsolul ministerului. În 1 mai 1945, ea şi colegele ei au fost anunţate că şeful lor s-a sinucis: Magda Goebbels i-a otrăvit cu cianură pe copii, iar Joseph şi-a împuşcat soţia în cap, apoi s-a sinucis.
Când povesteşte, Brunhilde trage aer în piept, se adânceşte în fotoliu şi priveşte pe fereastră: “Goebbels a scăpat prea uşor. Ar fi trebuit să fie condamnat la moarte. Sinuciderea lui a fost un act de laşitate, dar era prea şiret ca să nu înţeleagă ce îl aşteaptă”.
Femeia îşi aminteşte când ruşii au scos-o din beci, imediat după ce a aflat de sinuciderea lui Goebbels, şi şi-a petrecut următorii cinci ani în lagărele sovietice: Buchenwald, Saschsenhausen şi Hohenschonhausen.
După ce a fost eliberată, în 1950, a lucrat ca secretară la Sudwestrundfunk (societatea publică de radiodifuziune pentru Germania de Sud-Vest) şi la ARD, în Munchen.
“După lucrurile prin care am trecut, nu am crezut că voi putea avea o viaţă fericită. Nu cred că îl voi ierta vreodată pe Goebbels pentru ce a făcut lumii. Şi nici că şi-a omorât copiii nevinovaţi”.
