20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialMiron Mitrea vrea să iasă din închisoare, după ispășirea unui an din...

Miron Mitrea vrea să iasă din închisoare, după ispășirea unui an din sentință

Fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea a depus, sâmbătă, o cerere de eliberare condiţionată din închisoare, după ce a ispăşit aproape jumătate din pedeapsa de doi ani, primită într-un dosar de luare de mită, informează Agerpres.

Judecătoria Medgidia a stabilit primul termen al procesului pentru 10 februarie. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al penitenciarului Poarta Albă, unde este încarcerat fostul ministru, Mitrea nu a făcut obiectul analizei în comisia de eliberări condiţionate din penitenciar, ci a depus cererea direct în instanţă.

În lista prezentată recent de Ministerul Justiţiei, Miron Mitrea apărea cu două cărţi scrise în detenţie pentru a i se scădea 60 de zile din condamnare, respectiv “Amintiri… Subiective. Moment de istorie imediată” şi “Noi nu facem politică! Sindicate 1990-1994”. Cărţile au fost publicate la Editura “Muntenia”, coordonator ştiinţific fiind prof. univ. dr. Marian Cojoc de la Universitatea “Ovidius” Constanţa. 

Marian Cojoc este profesor la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii “Ovidius”, unde a deţinut funcţiile de prodecan şi decan (până în 2008) şi prorector pentru probleme de învăţământ al universităţii (2008-2012), după ce în perioada februarie 1991 – noiembrie 1992 a fost ofiţer activ în Ministerul de Interne. 

Miron Mitrea a fost condamnat pe 13 februarie 2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu executare şi plata sumei de 327.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În acelaşi dosar, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Jianu a fost condamnată la cinci luni închisoare cu executare. 

Potrivit DNA, în perioada 2001-2002 Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector-şef al ISC. Foloasele necuvenite au constat în efectuarea unor lucrări de construcţii la casa mamei sale din Voluntari. 

 

 

 

Cele mai citite

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Noua lege a pensiilor. Ce venituri va avea un român care a muncit 35 de ani

Noua lege a pensiilor vine cu metode diferite de calcul a veniturilor persoanelor după retragerea din activitate. Românii care au cotizat timp de 35...

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...
Ultima oră
Pe aceeași temă