13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialFostul ministru de Externe comunist Ștefan Andrei a murit

Fostul ministru de Externe comunist Ștefan Andrei a murit

Ștefan Andrei, fostul ministru de Externe din perioada comunistă, a decedat, duminică, la vârsta de 83 de ani, au declarat apropiați ai familiei pentru Agerpres.

Diplomatul Ștefan Andrei s-a născut la 29 martie 1931, în satul Livezeni, comuna Podari, județul Dolj.

A urmat cursurile Institutului de Construcții, Facultatea de Hidrotehnică din București. În 1957 a devenit membru al Partidului Comunist; membru supleant al Comitetului Central al PCR (1969-1972).

După absolvirea facultății, a lucrat ca adjunct al șefului Secției Internaționale a PCR (1965) și secretar al PCR cu problemele internaționale (1972-1978). A fost numit în postul de ministru de Externe în 1978 (23 mart.), ca succesor al lui George Macovescu, unde a rămas până în 1985 (8 nov.). Ulterior, a ocupat funcția de președinte al Consiliului Central de Control Muncitoresc al Activității Economice și Sociale (1985-1987), de unde a fost promovat viceprim-ministru al guvernului (1987-1989).

A deținut acest post până în 1989. Pentru că a făcut parte dintre demnitarii regimului comunist, Ștefan Andrei a fost arestat în 1990; a stat în închisoare timp de doi ani și cinci luni.

În 2011 a apărut volumul ''I se spunea Machiavelli'', ce cuprinde un dialog între Lavinia Betea și fostul ministru de externe al regimului comunist, Ștefan Andrei (Ed. Adevărul).

Era căsătorit cu actrița Violeta Andrei, cei doi având un fiu, Călin.

Cele mai citite

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă