12.2 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialFostul președinte al Egiptului, acuzat că a furnizat Qatarului documente privind securitatea...

Fostul președinte al Egiptului, acuzat că a furnizat Qatarului documente privind securitatea naţională

Fostul președinte al Egiptului, Mohamed Morsi, este acuzat că a furnizat Qatarului documente privind securitatea naţională, justiția egipteană deschizând o anchetă în acest sens.

Potrivit Mediafax, Morsi riscă deja pedeapsa cu moartea în mai multe procese, iar după destituirea şi arestarea sa de către militari în iulie 2013, susţinătorii săi sunt ţinta unor represiuni sângeroase din partea autorităşilor de la Cairo, care s-a soldat cu 1.400 de morţi.

Morsi "este acuzat că a furnizat Qatarului prin postul Al-Jazeera documente privind securitatea naţională a Egiptului, în timp ce era preşedinte al ţării (…)", relatează agenţia Mena.

Autorităţile egiptene sunt frecvent acuzate că utilizează justiţia în calitate de instrument de represiune împotriva susţinătorilor lui Morsi.

Astfel, peste 15.000 de manifestanţi pro-Morsi, de asemenea, au fost arestaţi, mai scrie Mediafax.

Relaţiile egiptului cu Qatarul s-au deteriorat după destituirea lui Morsi, autorităţile egiptene acuzând emiratul că ar susţine mişcarea Fraţii Musulmani.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă