16.3 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialFOTO. Galați: Dosar penal pentru omor din culpă și distrugere după explozia...

FOTO. Galați: Dosar penal pentru omor din culpă și distrugere după explozia de sâmbătă a unui bloc

În cazul exploziei produse sâmbătă într-un bloc din cartierul gălățean Micro 19, care a dus la moartea unei fetiţe și rănirea a patru persoane, dar și la distrugerea a 21 de apartamente, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați au început urmărirea penală pentru comiterea faptelor de distrugere calificată, omor din culpă şi vătămare corporală din culpă

„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere calificată, ucidere şi vătămare corporală din culpă. Avem o cauză probabilă de producere a deflagraţiei, este vorba despre o acumulare de gaze de la o butelie. Aşteptăm o expertiză finală de la specialişti. Au fost audiate mai multe persoane în acest caz, printre care şi proprietarul garsonierei unde a avut loc acumularea de gaze. A declarat doar că s-a trezit, nu a simţit miros de gaze, şi-a aprins o ţigară şi în acel moment nu a mai ştiut nici ce a căzut peste el. Continuăm ancheta“, a declarat Hariton Stancu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Radu Dumitrache, proprietarul garsonierei în care s-a produs deflagrația este internat la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf Apostol Andrei” din Galați, cu arsuri pe 20% din suprafața corpului.

Au fost evacuate familiile din 94 de apartamente

Suflul exploziei a fost atât de puternic, încât a distrus 21 de apartamente și a afectat structura de rezistență de la scara 2 a blocului G5. Primăria Galați a a luat decizia evacuării tuturor locatarilor de la scara 2, la recomandarea specialiștilor, de la Inspecția de Stat pentru Construcții, care spun că structura de beton s-ar putea prăbuși chiar și la un cutremur de mică magnitudine.

În cele 94 de apartamente locuiesc 77 de persoane, iar 50 dintre acestea şi-au exprimat dorinţa de a fi mutate în spaţii pe care primăria le poate pune la dispoziţie, restul preferând să se mute la rude sau prieteni.

Cei 50 și-au luat doar actele și obiecte de strictă folosință și au fost preluate de două autobuze care le-au dus către 23 de spații puse la dispoziție de Garnizoana Galați, 19 către spații din căminele ASE ale Universității „Dunărea de Jos” și opt persoane către Centrul de Urgențe pentru Persoane fără Adăpost al municipalității. Hrana persoanelor evacuate este asigurată de Cantina deAjutor Social.

Cele mai citite

Ministerul Agriculturii, despre banii încasați de beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

Beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) au primit în această săptămână în conturile bancare o nouă tranşă de plată în valoare totală...

Ministerul Agriculturii, despre banii încasați de beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

Beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) au primit în această săptămână în conturile bancare o nouă tranşă de plată în valoare totală...

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...
Ultima oră
Pe aceeași temă