16.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO Premieră: expediţie de 50 de zile prin cea mai mare întindere...

FOTO Premieră: expediţie de 50 de zile prin cea mai mare întindere de nisip de pe glob

Trei exploratori şi cămilele lor se apropie cu greu marţi de Doha, capitala statului Qatar, unde se va încheia expediţia lor de 50 de zile prin cea mai mare întindere de nisip continuă din lume, aflată în sudul Peninsulei Arabice, relatează AFP, citată de Agerpres

Conducătorul echipei, britanicul Mark Evans, şi-a propus să refacă drumul de 1.300 de kilometri parcurs în 1930 de compatriotul său Bertram Thomas în deşertul Roub al-Khali, care are o suprafaţă de 650.000 kilometri pătraţi, aproximativ cât Franţa, Belgia şi Olanda la un loc. 

Expediţia a plecat în 10 decembrie 2015 din Salalah, în sudul sultanatului Oman, şi a trecut prin vaste zone nelocuite din Arabia Saudită, ajungând, în cele din urmă, în Qatar. Evans şi cei doi camarazi ai săi au început marţi în zori ultima etapă a itinerariului lor la sud de Doha, sperând să ajungă în punctul terminus în cursul serii sau miercuri dimineaţă. 

Ameninţat de unele triburi şi nevoit să caute permanent surse de apă, Bertram Thomas a făcut drumul în 57 de zile în urmă cu 85 de ani. Acest record va fi depăşit, dar trebuie “să spun cât de mult îi respectăm pe înaintaşii noştri pentru ceea ce au realizat”, a spus Mark Evans, 54 de ani. 

Unul dintre cei care au parcurs distanţa alături de Evans este strănepotul unui şeic participant la expediţia lui Thomas. “Am vrut să reconstitui ce a făcut străbunicul meu”, a spus şeicul Moubarak Saleh Mouhammad Salah ben Kalout. “Sunt mândru că a făcut parte din expediţia iniţială”, a adăugat el. 

Spre deosebire de Bertram Thomas, Mark Evans şi tovarăşii săi de expediţie au putut utiliza GPS-ul şi smartphone-urile pentru a comunica cu lumea exterioară, în timp ce două vehicule care duceau apă şi hrană i-au însoţit pe parcursul călătoriei. Dar, ca şi Thomas, exploratorii de astăzi au mers prin imense dune de nisip prin Arabia Saudită, au îndurat temperaturi foarte ridicate în cursul zilei şi un frig glacial în timpul nopţii. Au dormit fără corturi, sub cerul liber. 

Echipa a primit sprijin din partea celor trei ţări parcurse. De exemplu, cămilele au fost furnizate de familia regală din Qatar. Mark Evans a spus în 10 decembrie 2015 că expediţia sa era posibilă datorită ajutorului guvernului din Oman, care a facilitat trecerea frontierelor cu Arabia Saudită şi Qatar.

Cele mai citite

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată.

IlustrațieȘ Marian Avramescu Iese la iveală marea diferență în strategia de antrenament, care pune în antiteză fotbalul din Superliga României și cel de nivel...

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...

Poliția lui Allen Coliban a amendat o femeie care a plantat flori

Poliţia Locală Braşov, aflată în subordinea primarului userist Allen Coliban, a dovedit exces de zel în cazul unei braşovence de 76 de ani. Poliția...
Ultima oră
Pe aceeași temă