13.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialFOTO. Primăria Iași taie 500 de copaci dintr-un parc

FOTO. Primăria Iași taie 500 de copaci dintr-un parc

“Dacă specialiştii spun că trebuie să tăiem, vom tăia”, a declarat primarul Gheorghe Nichita, care i-a făcut cretini pe opozanții proiectului.

500 de copaci din unul dintre cele mai importante parcuri din Iași urmează să fie tăiați, potrivit societății civile locale, chiar de Primăria orașului, dintr-un motiv care deocamdată nu este clar. Municipalitatea susține că a marcat arborii doar pentru evaluare, dar există suspiciunea că autoritățile vor de fapt să elibereze terenul pentru un centru de afaceri privat. Neîncrederea ieșenilor față de acțiunile edililor vine din faptul că Primăria Iași a acționat similar și anul trecut, când au fost tăiați toți teii de pe bulevardul principal al orașului și înlocuiți cu salcâmi japonezi.

Marcarea celor 500 de arbori din Parcul Expoziției, aflat în zona Copou, a fost realizată la începutul acestei luni. Primele semne de revoltă din partea cetățenilor au apărut mai întâi pe rețelele de socializare, apoi subiectul a fost preluat și de presa locală, iar în acest weekend a fost organizată o acțiune de protest la care au participat circa 100 de persoane.

Aceștia au condamnat intențiile Primăriei, mai ales că parcul vizat are peste 90 de ani de existență. “Singura noastră ipoteză este că autoritățile au înnebunit. Nu există nici un temei logic, nici măcar legal pentru o tăiere atât de masivă. Legea nu permite genocidul și fiecare arbore trebuie diagnosticat individual. Dar pur și simplu există un dipreț față de lege și o bătaie de joc facă de oraș”, a declarat, pentru România liberă, scriitorul ieșean Liviu Antonesei. Singura cale de a opri un viitor masacru este ieșirea în stradă, crede acesta. “Politrucii aceștia nu știu decât de frică, de aceea trebuie să punem presiune pe ei. Teii au fost tăiați anul trecut noaptea, au acționat mișelește”, a menționat Liviu Antonesei.

Primăria Iași: “Doar evaluăm”

Confruntată cu reacțiile de protest, Primăria Iași a precizat într-un comunicat de presă că de fapt dorește doar o evaluare a sănătății arborilor. “Acțiunea se desfășoară în fiecare an și este obligatorie, prin lege, pentru a nu pune în pericol cetățenii, imobilele sau autovehiculele din Municipiul Iași. În urma acțiunii reprezentanților Ocolului Silvic Iași, au fost identificați circa 300 de arbori care ridică semne de întrebare în privința stabilității și sănătății. Conform legii, arborii uscați sau / și bolnavi sunt marcați, pentru evaluarea finală”, se arată în document.

Presa locală susține însă că tipul de marcaj aplicat pe respectivii arbori corespunde, potrivit codului silvic, acțiunii de tăiere și nu celei de evaluare. Mai mult, jurnaliștii ieșeni speculează că pe terenul astfel eliberat ar urma să apară un centru de afaceri construit de Iulian Dascălu, dezvoltarul unui alt proiect controversat care a constat în ridicarea unui mall în centrul orașului. Speculațiile sunt încurajate de faptul că majoritatea copacilor însemnați se află tocmai în preajma unei suprafețe deja administrată de Iulian Dascălu.

În loc de explicații, primarul Gheorghe Nichita a reacționat violent. “Dacă specialiştii spun că trebuie să tăiem, vom tăia, dacă nu, nu. Dar nu toţi istericii care au făcut campanie electorală de un an şi ceva de zile spun şi au creat o imagine urâtă Iaşului că se taie teii din Iaşi. Nişte cretini, nu pot să spun altfel. Avem 11.600 de tei în Iaşi. Nu este nicio acţiune de tăiere a copacilor. Este aberant ce fac unii… Sunt unii bolnavi mintal. Nu le dau eu diagnostic, că nu sunt medic”, a declarat edilul, conform Ziarului de Iași.

Opozanții proiectului se tem că defrișarea va avea loc deoarece, potrivit acestora, o situație similară s-a petrecut și anul trecut, înainte de tăierea tuturor teilor de pe bulevardul Ștefan cel Mare.

Inițial, copacii au fost marcați, iar când conducerea municipiului a fost întrebată ce intenționează să facă a dat asigurări că urmează doar o toaletare. Ulterior, arborii au fost doborâți. “Înainte de începerea lucrărilor am spus că vor fi toaletaţi copacii în paralel cu execuţia proiectului. Se taie copacii uscaţi, ceea ce ni se pare corect”, a justificat ulterior viceprimarul Mihai Chirica, deși pe respectivul bulevard nu a mai rămas nici un tei.

Un nou protest, urmat de un marș, este anunțat la Iași pentru sâmbăta, 17 mai,  împotriva distrugerii Parcului Expoziţiei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă