17.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO. Șase luni de la tragedia din Colectiv: Printre lumânări, îmi aduc...

FOTO. Șase luni de la tragedia din Colectiv: Printre lumânări, îmi aduc aminte din nou că au murit aici

La șase luni de la incediul din Colectiv, rude ale victimelor, prieteni și voluntari din grupul Împreună Rezistăm au venit să aprindă lumânări, în Sâmbătă Mare, în fața clubului, transmite Mediafax

În Sâmbăta Mare, s-au împlinit şase luni de la incendiu din Colectiv, în urma căruia 64 de oameni şi-au pierdut viaţa iar alţi peste 150 au fost răniţi. În amintirea celor care au avut de suferit, la altarul Colectiv, din faţa fabricii Pionierul, s-au aprins lumânări şi au fost depuse flori. Peste 50 de persoane, printre care rude ale celor decedaţi, supravieţuitori şi voluntari din grupul Împreună Rezistăm, au venit pentru a se ruga.

“Este extrem de greu să văd fotografia prietenei mele, Teodora, care a murit acolo. Aici, printre lumânări, să-mi aduc aminte din nou că au murit aici. Aş vrea ca acest lucru să nu se mai întâmple niciodată şi sper ca autorităţile statului român să îşi facă datoria cât mai repede, pentru că au trecut deja şase luni, o jumătate de an, şi nu ştim nici acum cine sunt vinovaţii”, a declarat o tânără venită sâmbătă la Colectiv.

Slujba religioasă pentru parastasul de şase luni nu a putut fi făcută pentru că în Sâmbăta Mare cutumele bisericii ortodoxe spun că nu se ţin astfel de ceremonii religioase. Patriarhia Română a anunţat că Arhiepiscopia Bucureştilor va organiza un parastas în faţa Clubului Colectiv în ziua de luni, 9 mai 2016, la ora 12.00.

Cu doar câteva zile înainte de a se împlini jumătate de an de la incendiu, Parchetul General a trimis în judecată dosarul penal în care şase persoane, printre care cei trei administratori de la Colectiv, sunt acuzate de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. În acest dosar, ce va fi judecat la Judecătoria Sectorului 4, 139 de persoane, 11 spitale şi cinci instituţii s-au constituit părţi civile.

 

 

Cele mai citite

Ministerul Finanțelor publică ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiții majore în industriile cu tradiţie în România

Ministerul Finanțelor anunță că de la 29.07.2024 se dă startul primei sesiuni de înscriere a proiectelor în cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin...

Banner de campanie al lui Nicușor Dan, lângă bălării de peste 1 m înălțime. FOTO

Imagini surprinse de jurnaliștii cotidianului național ROMÂNIA LIBERĂ arată iarbă și buruieni înalte de peste un metru, în mijlocul Capitalei, lângă Palatul Parlamentului, pe...

Primarul Sibiului vrea un al doilea mandat. Astrid Fodor şi-a depus candidatura

Primarul actual al municipiului Sibiu, Astrid Fodor, și-a depus marți candidatura pentru un nou mandat, notează Agerpres. În aceeași zi, conform sursei menționate, Ciprian...
Ultima oră
Pe aceeași temă