16.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO + VIDEO. Nou bilanț al Uraganului Matthew. 546 de persoane au...

FOTO + VIDEO. Nou bilanț al Uraganului Matthew. 546 de persoane au murit, în Haiti. Surse neoficiale susțin că numărul morților e mai mare

Numărul persoanelor care și-au pierdut viața, în Haiti, ca urmare a uraganului Matthew, a crescut la 546, informează autoritățile. Pe de altă parte, sursele neoficiale susțin că bilanțul ar fi mult mai mare, informează Agerpres.

Totodată, surse din cadrul echipelor de intervenție au declarat, pentru agenția, DPA că cifra ar putea crește pe măsură ce operațiunile de salvare avansează.

Autoritățile haitiene au mai precizat și că peste 500 de persoane sunt infectate cu holeră, iar agențiile umanitare se concentrează pe livrarea de apă potabilă și pe reparația infrastructurii de canalizare.

Uraganul Matthew a lovit Haiti la 4 octombrie aducând rafale de vânt de 230 km/h și ploi torențiale. Furtuna puternică a provocat inundații, distrugeri de locuințe și alte clădiri și a lăsat multe localități sinistrate înainte de a se îndrepta către Statele Unite, unde a afectat cinci state.

Potrivit Organizației Națiunilor Unite, 1,4 milioane de persoane din statul sărac din Caraibe au nevoie urgentă de ajutor.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, urmează să efectueze, sâmbătă, o vizită în Haiti. Aceasta va include un tur al zonelor cele mai afectate de uraganul Matthew, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al organizației, Stephane Dujarric, informează Xinhua News.

„Secretarul general va merge în Haiti pentru a se întâlni cu comunitățile afectate de uraganul Matthew, cu reprezentanți guvernamentali și cu cei ai organizațiilor umanitare care lucrează în această țară. Va vizita orașul Les Cayes, una dintre zonele cele mai afectate, împreună cu președintele interimar Jocelerme Privert”, a precizat el.

Joi, Misiunea ONU în Haiti (MINUSTAH) a raportat mai multe incidente de securitate care au afectat livrarea de ajutoare umanitare. Marți, trupele de escortă ONU au fost nevoite să facă uz de muniția neletală pentru a dispersa mulțimile de oameni care au încercat să jefuiască un convoi umanitar în Les Cayes, a mai spus Dujarric.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă