15.4 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialFranţa a prelungit starea de urgenţă pânbă la sfârşitul lunii iulie

Franţa a prelungit starea de urgenţă pânbă la sfârşitul lunii iulie

Parlamentul francez a aprobat joi prelungirea stării de urgenţă până la sfârşitul lunii iulie, pentru a treia oară după atentatele din noiembrie de la Paris, pentru a asigura securitatea campionatului de fotbal Euro-2016 şi a Turului ciclist al Franţei, transmite AFP, preluată de Agerpres

Deputaţii au aprobat cu 46 de voturi pentru, 20 împotrivă şi două abţineri prelungirea cu două luni a stării de urgenţă decretate în urma atentatelor din 13 noiembrie. 

‘Ameninţarea teroristă rămâne la un nivel ridicat, iar Franţa reprezintă, ca şi Uniunea Europeană, o ţintă’, a subliniat ministrul de interne, Bernard Cazeneuve, în deschiderea dezbaterii. 

În cursul după-amiezii, deputaţii urmează să dea undă verde unui proiect de reformă penală cu noi măsuri antiteroriste.

Cele mai citite

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în luna mai

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru perioada 29 aprilie - 27 mai 2024. Astfel, conform datelor furnizate...

România, aur în „proba regină” a canotajului, la Europenele de la Szeged

Barca feminină de 8+1 a României a cucerit medaliile de aur în finala disputată duminică la Campionatele Europene de la Szeged. România a încheiat...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă