16.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialFraude cu fonduri europene la AJOFM Tulcea. Directorul executiv, trimis în judecată

Fraude cu fonduri europene la AJOFM Tulcea. Directorul executiv, trimis în judecată

Iuliana Lefter, director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Tulcea, a fost trimisă în judecată de DNA, într-un dosar privind obţinerea frauduloasă de fonduri europene. 

Ea este acuzată de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave. 

Potrivit procurorilor anticorupție, în 14 februarie 2011, Iuliana Lefter, în calitate de director executiv AJOFM Tulcea, a încheiat un acord de parteneriat între instituţia publică şi o asociaţie în care, printre asociaţi şi membri, figurau şi rude ale acesteia. 

"Ulterior, în 18 februarie 2011, ascunzând existenţa conflictului de interese existent între sine şi membrii asociaţiei respective, Iuliana Lefter, în calitate de director executiv al aceleiaşi instituţii publice şi de lider de parteneriat, a întocmit o cerere de finanţare din fonduri europene, aprobată două luni mai târziu. În baza acestei cereri, AJOFM Tulcea şi partenerii săi au obţinut o finanţare nerambursabilă, în vederea implementării proiectului 'Formarea continuă – premisa calităţii în Serviciul Public de Ocupare'", susţin procurorii. 

DNA precizează că, potrivit regulilor aplicabile în materie de finanţări europene, respectiv Ghidului solicitantului – Reguli de eligibilitate, aceasta avea obligaţia informării AJOFM despre orice conflict de interese sau chiar posibil conflict de interese, lucru pe care nu l-a făcut. 

"Concret, ca urmare a demersului fraudulos, în perioada 19 iulie 2011 – 2 iunie 2014, partenerii acordului, prin liderul de parteneriat – AJOFM Tulcea, respectiv prin directorul executiv, inculpata Iuliana Lefter, au obţinut suma totală de 8.112.016,60 lei, cu care Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice – Organismul Intermediar – POSDRU s-a constituit parte civilă în cauză", se arată în comunicat. 

În cauză, s-a dispus instituirea unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor imobile, mobile şi conturilor deţinute de Iuliana Lefter. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea, cu propunere de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse

Cele mai citite

Un șef al Poliției de Frontieră Galați ar fi implicat într-un scandal sexual cu o adolescentă de 14 ani

Un șef al Poliției de Frontieră Galați ar putea fi implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă. Autoritățile au declanșat o anchetă...

Comisar acuzat de relații sexuale cu o minoră de 13 ani

Un scandal de proporții a izbucnit la Poliția de Frontieră Galați, unde comisarul șef Aurel Mihail Topciu, în vârstă de 47 de ani,...

Mircea Geoană critică dur sistemul de vot din România: Este cel mai primitiv din toată Europa

Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul...
Ultima oră
Pe aceeași temă