13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCum ne ajută alimentația să luptăm contra cataractei

Cum ne ajută alimentația să luptăm contra cataractei

În general, cataracta se dezvoltă natural, odată cu înaintarea în vârstă, dar un nou studiu sugerează că alimentaţia poate juca un rol mai important decât genetica în progresul acestei afecțiuni a ochilor. Astfel, consumul de fructe și legume poate reduce riscul pierderii vederii, scrie The New York Times.

În cadrul studiului, 1.000 de femei gemene, de aproximativ 60 de ani, din Marea Britanie, au fost rugate de cercetători să completeze un chestionar foarte detaliat legat de alimentaţia lor. De asemenea, oamenii de știință le-au fotografiat digital ochii, pentru a măsura progresia cataractelor.

Cercetătorii au descoperit că femeile care consumau alimente bogate în vitamina C şi care mâncau cel puţin două porţii de fructe şi două de legume pe zi au înregistrat un risc de a avea cataractă cu 20% mai mic decât cele ale căror diete nu erau la fel de bogate în nutrienţi.

După 10 ani, cercetătorii au chemat peste 300 dintre perechile de gemene care au participat la studiul iniţial. Analizând din nou dietele femeilor, au constatat că cele care au consumat mai multă vitamina C – cel puţin dublu faţă de cantitatea recomandată – au prezentat un risc de dezvoltare a cataractelor cu 33% mai mic decât cele care au avut un aport mai mic de vitamina C.

Astfel, cercetătorii au ajuns la concluzia că factorii genetici contează doar în proporţie de 35% în evoluţia diferitelor forme de cataractă, în timp ce factorii ambientali, între care şi regimul alimentar, au un impact de 65%.

„Nu am găsit nici un efect benefic al suplimentelor alimentare, ci doar al vitaminei C absorbite din hrană”, a arătat dr.Christopher Hammod, profesor de oftalmologie la Colegiul King din Londra.

Cele mai bogate alimente în vitamina C sunt: portocale, cantalupi, kiwi, broccoli şi legumele cu frunze de culoare verde închis (spanac, leurdă, kale, fasole verde, mazăre, ardei, creson etc.).

Cele mai citite

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Reporteri fără Frontiere: Peisajul mediatic din România, lipsa transparenței și trusturi media care propagă dezinformări

România se mândrește cu un peisaj mediatic divers și relativ pluralist, oferind un teren fertil pentru investigații de interes public puternice. Cu toate acestea,...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...
Ultima oră
Pe aceeași temă