12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialGabriela Firea recunoaște că în multe zone din București sunt munți de...

Gabriela Firea recunoaște că în multe zone din București sunt munți de zăpadă pe marginea drumului | FOTO

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susține că este primul an când, în București, sunt munți de zăpadă pe marginea drumului, în intersecții și în parcări. Astfel, operatorii de salubritate urmează să o strângă și să o transporte pe mai multe terenuri. În opinia sa, deszăpezirea ar fi mult mai rapidă dacă Bucureștiul ar avea maşini care topesc rapid zăpada.

„Capitala ar trebui să beneficieze de cel puţin câteva maşini care pot să topească zăpada rapid. O astfel de maşină am vizionat-o şi eu zilele trecute pe internet, mi-a arătat-o un specialist şi mi-a spus că ar fi bine să ne pregătim pentru anul viitor să achiziţionăm astfel de utilaje care, racordate la canalizare, ar putea să topească într-un timp foarte scurt o cantitate mare de zăpadă”, a spus Gabriela Firea.

Totodată, ea a mai a spus că a fost realizată o diagramă a Capitalei pentru a putea prelua zăpada rămasă în intersecţii şi în parcări, de unde operatorii de salubritate o vor transporta pe nişte suprafeţe de teren.

„E primul an când sunt munţi pe arterele de circulaţie. Urgenţa unu, ca în orice oraş, este eliberarea arterelor principale şi a instituţiilor care trebuie să funcţioneze indiferent de vreme: spitale, instituţiile statului, circuite RATB. Urgenţa a doua a planului de salubritate şi deszăpezire reprezintă trotuarele şi străzile laterale. Acum, începând chiar de ieri (joi, n.r.), am realizat o diagramă a întregii Capitale, pe sectoare şi străzi, pentru a putea să preluăm cât mai grabnic cu putinţă cantităţile mari de zăpadă care au rămas în intersecţii, în parcări şi în alte zone. Primarii de sector, împreună cu operatorii de salubritate au găsit deja suprafeţe de teren unde să depoziteze aceste cantităţi foarte mari de zăpadă”, a mai afirmat Firea.


Citește și: FOTO+VIDEO. Cum și-au riscat viața bucureștenii în zona Universității, din cauza țurțurilor care se desprind de sub acoperiș

 

Turțurii și zăpada de pe acoperișul clădirii Universității București au amenințat, vineri, viața trecătorilor ore întregi vineri. De frica unor accidente, oficialii Universității au decis să blocheze acccesul trecătorilor pe trotuar. Iar din cauza nămeților dintre șosea și trotuar, încă necurățați de firmele angajate din mijlocul Bucureștiului, pietonii au fost redirecționați direct pe carosabil. Printre mașini, autobuze și trolee.


Citește și: Bucureștenii fac slalom printre nămeți. Angajații Primăriei Capitalei refuză să explice cum se face deszăpezirea stațiilor de autobuz din București. Gabriela Firea dă vina pe firmele de salubritate pe care ea le-a coordonat | FOTO + VIDEO

Bucureștenii au ascultat, miercuri, îndemnurile primarului Capitalei, Gabriela Firea, să își lase acasă mașinile și să meargă la muncă cu mijloacele de transport în comun. Cu toate acestea, oamenii au fost surprinși să constate că drumul de acasă până la muncă este o adevărată aventură: trotuare nedeszăpezite, stații de autobuz cu troiene de nămeți. Astfel, locuitorii Capitalei s-au văzut nevoiți să aștepte autobuzele și tramvaiele în plină stradă. 


 

 

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă